Bancherii din România au discutat ieri despre noile condiţii de creditare pe care Banca Naţională a României (BNR) vrea să le impună pentru limitarea riscului de credit la împrumuturile destinate persoanelor fizice
Bancherii din România au discutat ieri despre noile condiţii de creditare pe care Banca Naţională a României (BNR) vrea să le impună pentru limitarea riscului de credit la împrumuturile destinate persoanelor fizice. Experţii băncilor care au participat la discuţii nu au dorit să facă vreo declaraţie pe această temă, spunînd că se va ajunge la o concluzie abia săptămîna viitoare. Potrivit proiectului de regulament, băncile vor calcula gradul de îndatorare la creditele acordate populaţiei pe baza unor venituri cu cel mult 20% peste cele declarate la administraţia financiară în anul anterior, şi nu doar în funcţie de adeverinţa de salariu sau de alte documente, precum în prezent. Totodată, băncile vor fi obligate, printre altele, să realizeze pentru fiecare potenţial client analize de tip stress test pentru evaluarea capacităţii de rambursare a creditului în condiţii nefavorabile, pe baza informaţiilor disponibile aferente unei perioade de minimum 18 luni anterior datei evaluării, utilizînd cea mai ridicată rată a dobînzii, după caz, nivelul cel mai ridicat al deprecierii cursului de schimb al monedei naţionale, inclusiv în cazul creditelor indexate, şi cel mai ridicat nivel al sumei comisioanelor aplicabile practicat de împrumutător în respectiva perioadă.