x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cresc salariile bugetarilor

Cresc salariile bugetarilor

de Florina Zainescu    |    16 Iul 2005   •   00:00
Cresc salariile bugetarilor

Personalul din sectorul bugetar va beneficia totusi de indexarea salariala in luna octombrie, care va acoperi rata inflatiei prognozata pentru anul acesta.

In plina criza a inundatiilor, Guvernul a gasit bani pentru cresterea salariilor bugetarilor. Executivul a abrogat, printr-o ordonanta de urgenta, articolul 3 din OUG 63/2005, care stabilea masuri de reducere a cheltuielilor de personal la cinci procente din produsul intern brut, nivel convenit cu Fondul Monetar International si prevazut in bugetul de stat rectificat. Una dintre masuri era amanarea datei de majorare a salariilor personalului bugetar pana la 1 ianuarie 2006. Masura blocarii salariilor in sectorul bugetar a fost aspru criticata de mai multe sindicate (din invatamant, din oficii de munca, sistemul de pensii), care au amenintat ca vor trece la actiuni de protest, in toamna acestui an.

BUGET. Decizia Guvernului de a reveni asupra masurii de amanare a majorarilor salariale a fost justificata, ieri, de purtatorul de cuvant al Executivului, Oana Marinescu, prin cresterea incasarilor bugetului de stat. Astfel, in primele sase luni ale acestui an, incasarile bugetului de stat au inregistrat o crestere cu 6.212,7 miliarde lei vechi fata de nivelul luat in calcul la intocmirea bugetului pe 2005. Prevederile incluse in OUG 63/2005 cu privire la suspendarea procedurilor de ocupare prin concurs a posturilor vacante din sectorul bugetar si sistarea premiilor lunare pentru toate categoriile de personal bugetar, cu exceptia premiului anual, raman insa valabile.

Intrebat daca decizia Cabinetului de a acorda, totusi, salarii mai mari personalului bugetar in luna octombrie afecteaza intelegerea cu Fondul Monetar International, purtatorul de cuvant al Guvernului a raspuns: "Eu nu as intelege acest lucru". Marinescu a precizat insa ca informatii suplimentare trebuie furnizate de catre Ministerul Finantelor Publice.

×
Subiecte în articol: economic