x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie A crescut numărul de autoturisme noi înmatriculate anul trecut în România

A crescut numărul de autoturisme noi înmatriculate anul trecut în România

de Redacția Jurnalul    |    18 Ian 2023   •   07:12
A crescut numărul de autoturisme noi înmatriculate anul trecut în România

România se situează pe poziția 13 în UE, cu 129.328 autoturisme noi înmatriculate anul trecut, în creștere cu 6,7% comparativ cu 2021, anunță ACAROM - Asociația Constructorilor de Automobile din România și ACEA. Pe o piață în scădere, Dacia are o creștere de peste 15%.

În luna decembrie 2022, înmatriculările de autoturisme noi în Uniunea Europeană au crescut cu 12,8% față de decembrie 2021, atingandu-se un nivel de 897.115 unități.

În 2022, au fost înmatriculate 9.256.078 unități, o scădere cu 4,6% față de 2021. Comparativ cu 2021 au fost înregistrate scăderi ale înmatriculărilor de autoturisme noi în Italia (-9,7%), Franța (-7,8%), Spania (-5,4%) în timp ce Germania a înregistrat o creștere de 1,1%

În ceea ce privește constructorii de automobile, cele mai multe autoturisme noi înmatriculate în total Europa sunt reprezentate de grupul VW cu 2.789.888 unități, în scădere cu 5,7%, urmate de grupul Stelantis cu 2.052.543 unități, în scădere cu 13,7%, și de grupul Renault cu 1.061.560 unități, în scădere cu 2,9% (din care Dacia: 475.511 unități, în creștere cu 15,8% față de 2021). Autoturismele marca Ford au reprezentat în 2022 un număr de 516.614 unități noi înmatriculate, în scădere cu 0,3% față de 2021.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: masini noi inmatriculari romania