x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cu anestezie - Porc ieftin de Ignat

Cu anestezie - Porc ieftin de Ignat

de Florina Zainescu    |    23 Noi 2007   •   00:00
Cu anestezie - Porc ieftin de Ignat
Sursa foto: DAN MARINESCU/

Crăciunul european se anunţă tihnit. Crescătorii nu vor scumpi carnea de porc, iar ţăranul va putea să-şi taie godacul după tradiţie. Doar că veterinarul i-l va "ameţi" inainte, ca să nu sufere cănd e injunghiat.


Crăciunul european se anunţă tihnit. Crescătorii nu vor scumpi carnea de porc, iar ţăranul va putea să-şi taie godacul după tradiţie. Doar că veterinarul i-l va "ameţi" inainte, ca să nu sufere cănd e injunghiat.

Preţul la carnea de porc nu va creşte de Crăciun, iar, in cazul unei scumpiri, aceasta va fi nesemnificativă, a declarat ieri Gheorghe Caruz, preşedintele Patronatului Romăn al Cărnii de Porc. "Mă refer aici la preţul nostru de la unitate (n.r. - fermă de creştere a porcilor). Intre noi şi consumatori mai există şi alţi operatori", a spus el. Potrivit patronatului, o eventuală scumpire a cărnii de porc in perioada următoare va fi determinată doar de intermediari. "Noi, deşi am scăzut preţul de la 5,28 lei la 5,07 lei pe kilogram, nu am observat aceeaşi modificare şi la consumator", a spus Caruz.


SACRIFICARE. Dacă in privinţa preţurilor nu avem prea multe motive de ingrijorare, pentru că şi producătorii de mezeluri şi comercianţii vin cu oferte promoţionale de sărbători, singura grijă rămăne cum tăiem godacul din bătătură. Cei care tremură la găndul că nu vor putea să-l sacrifice după tradiţie, din cauza normelor europene privind bunăstarea animalelor in timpul sacrificării, pot să stea liniştiţi. Nimeni nu le va interzice să-l taie in ogradă. Insă, pentru ca animalul să nu sufere in momentul injunghierii, medicul veterinar concesionar va veni să-l asomeze prin impuşcare cu glonţ captiv. Astfel, porcul va fi ameţit şi nu va mai simţi durere in momentul injunghierii. Aceasta este poziţia oficială a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare.


Insă oficialii de la Bruxelles par dispuşi să "inchidă ochii" la faptul că romănii vor incălca directivele UE de Crăciun şi vor tăia porcii fără asomare, potrivit unui articol publicat la 15 noiembrie de The Economist. "Nu cred că UE va aplica aceste măsuri care vin in contradicţie cu tradiţiile fermierilor romăni. Sunt multe alte probleme mult mai presante, incepănd cu controalele plăţilor pănă la subvenţiile pentru agricultură", a declarat un oficial UE, citat de publicaţia britanică.

×
Subiecte în articol: economic