Leul continuă să se deprecieze în faţa monedei unice europene. Cursul de referinţă publicat ieri de BNR a urcat la un nou maxim istoric, de 4,3127 lei/euro, cu 0,29 bani peste rata de miercuri.
Dealerii apreciază că deprecierea leului este strict legată de evoluţia valutelor din regiune, care înregistrează şi ele deprecieri pe fondul creşterii aversiunii faţă de risc a jucătorilor. Leul s-a apreciat uşor la deschiderea şedinţei valutare de ieri şi cursul a scăzut cu 1,3 bani, la 4,2950-4,3000 lei/euro. Ulterior, cotaţiile au continuat să coboare, iar după ce a fost atins punctul minim, de 4,2750 lei/euro, tranzacţiile au fost efectuate la parităţi din ce în ce mai mari, în ton cu corecţiile din regiune, iar înainte de ora de fixing euro era cotat la 4,3155-4,3215 lei. În partea a doua a şedinţei, cotaţiile şi-au menţinut trendul ascendent şi au atins un maxim de 4,34 lei/euro, pe seama ordinelor mari de cumpărare de valută, mai ales că nici dobânzile de pe piaţa băncilor nu aveau cum să susţină leul, fiind la niveluri foarte mici, de circa 6% pe an.
Citește pe Antena3.ro