x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie DAN VOICULESCU/"Îngrijorare în mediul de afaceri"

DAN VOICULESCU/"Îngrijorare în mediul de afaceri"

de Dana Piciu    |    13 Ian 2009   •   00:00

Preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, a arătat ieri că există o stare "de tensiune şi de îngrijorare" în mediul de afaceri, pentru că nu există clarificări în ceea ce priveşte condiţiile unei cereri de finanţare a Guvernului către instituţiile financiare internaţionale.



"Există foarte multă confuzie şi tensiune la nivelul agenţilor economici, legate de lipsa unor clarificări la problemele grave: deficitul bugetar, diminuarea investiţiilor străine. Faptul că la finalul lunii ianuarie va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii FMI, în condiţiile în care se ştie foarte bine că România are o nevoie acută de finanţare, ridică multe întrebări despre ceea ce va face Guvernul", a declarat ieri Dan Voiculescu, la finalul unei întâlniri pe tema crizei economice la care au participat economişti şi oameni de afaceri. El a adăugat că agenţii economici sunt îngrijoraţi şi de faptul că încă nu s-a constituit grupul de experţi în economie de la Banca Mondială şi de la Academia Română, grup pe care Emil Boc l-a anunţat când a fost nominalizat premier. "Este normal ca mediul de afaceri să ştie care este viziunea Guvernului în ceea ce priveşte un acord de finanţare şi cum se va traduce această viziune în politici economice, în politica de taxe şi impozite. În plus, ţinând cont de tradiţia condiţiilor de austeritate pe care le presupun astfel de acorduri de finanţare, trebuie cunoscut care vor fi categoriile sociale cele mai afectate", a mai spus liderul PC.

×
Subiecte în articol: economic