x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Dan Voiculescu: Şi statul trebuie să plătească

Dan Voiculescu: Şi statul trebuie să plătească

de Florina Zainescu    |    31 Mar 2009   •   00:00

Termenele prevăzute pentru rambursarea TVA trebuie scurtate, iar statul trebuie penalizat dacă nu le respectă, a declarat Dan Voiculescu, vicepreşedintele Senatului. El a atras atenţia că întârzierile la rambursarea TVA pot destabiliza economia naţională.



Mulţi agenţi economici viabili, puternic afectaţi de lipsa de lichidităţi, sunt falimentaţi de aceste întârzieri care îi împiedică să-şi îndeplinească obligaţiile financiare, a explicat Dan Voiculescu. "Mă voi implica direct în identificarea unei soluţii pentru problema rambursărilor de TVA. În acest sens, voi iniţia şi modera consultări directe între reprezentanţii Ministerului Finanţelor şi cei ai mediului de afaceri. Fiecare dintre noi avem puterea de a determina schimbarea în bine a economiei naţionale. Trebuie doar să vrem", a declarat Voiculescu.     

Reglementările legale actuale instituie un termen de 45 de zile pentru soluţionarea unei cereri de rambursare de TVA. Practic, în acest interval statul se creditează fără dobândă din banii firmelor private.

Mai grav este că, în peste 50% dintre cazuri, statul nici măcar nu respectă acest termen de rambursare generos. La finele lunii februarie, în Sectorul 1 al Capitalei, pentru 57% din cererile de rambursare era depăşit termenul legal de soluţionare. "În situaţia actualei crize economice, redundanţa procedurilor birocratice şi întârzierile constante la rambursarea de TVA au devenit un obstacol major în calea funcţionării economiei româneşti. Iar câştigul statului din creditarea implicită prin TVA este doar unul aparent, pentru că nici un stat nu poate prospera falimentându-şi agenţii economici.
Pe termen lung, toate pierderile firmelor private se vor regăsi în bugetul de stat", a spus Voiculescu.

În consecinţă, interesul general, al statului şi al agenţilor economici deopotrivă, este să se simplifice procedurile birocratice şi să se scurteze termenele prevăzute pentru rambursarea TVA. Totodată, este esenţial pentru funcţionarea întregului sistem să se prevadă penalităţi pentru întârzierile la rambursarea de TVA.

"Dincolo de evidenta necesitate economică, este şi o formă de respect pentru contribuabilul obligat să plătească penalităţi pentru orice întârziere, ca şi statul, la rândul său, să plătească pentru propriile întârzieri", a declarat Dan Voiculescu.

×
Subiecte în articol: economic