x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Dăncilă: Economia României va creşte în ritm ridicat

Dăncilă: Economia României va creşte în ritm ridicat

14 Mai 2019   •   15:33
Dăncilă: Economia României va creşte în ritm ridicat

Economia României se află pe un trend ascendent şi va continua ritmul de creştere ridicat, potrivit primelor rezultate publicate de Institutul Naţional de Statistică privind activitatea economică din luna martie şi trimestrul I al acestui an, a declarat premierul Viorica Dăncilă

„Institutul Naţional de Statistică a publicat primele rezultate privind activitatea economică din luna martie şi trimestrul I al acestui an. Aş dori să punctez câteva date care dovedesc faptul că economia României se află pe un trend ascendent şi va continua ritmul de creştere ridicat. Cifra de afaceri din industrie s-a majorat în luna martie cu 4,6% faţă de aceeaşi lună a anului trecut, ceea ce a făcut ca în trimestrul I creşterea acestui indicator relevant pentru sustenabilitatea creşterii economice să fie de 6,6%. În luna martie câştigul salarial mediu net a depăşit 3.000 de lei, iar câştigul salarial mediu brut a depăşit 5.000 de lei. Asta înseamnă că românii câştigă în medie cu 13,5% mai mult faţă de aceeaşi lună a anului trecut şi cu 50% faţă de luna martie 2016. Este important şi faptul că aceste creşteri salariale sunt înregistrate atât în sectorul public, cât şi în sectorul privat, ceea ce arată că economia merge bine şi că măsurile luate de guvern au produs rezultatele aşteptate de cetăţeni”, a susţinut prim-ministrul. 

Creşteri semnificative s-au înregistrat în sectorul construcţiilor, unde salariul minim s-a stabilit, conform acordului încheiat între Guvernul României şi patronatul în construcţii, la 3.000 de lei, a adăugat Dăncilă. „În acest sector, în primele trei luni ale acestui an, câştigul mediu net a crescut cu 32,2%. Sunt cifre care arată că românii realizează venituri din ce în ce mai mari ca urmare a aplicării programului de guvernare”, a completat Dăncilă.

Premierul a punctat faptul că „estimările prăpăstioase” şi „comentariile alarmiste” ale unor reprezentanţi ai Opoziţiei cu privire la evoluţia economică a României sunt infirmate atât de cifrele oficiale, cât şi de instituţiile cu credibilitate în domeniu. „Recent, Agenţia Fitch a recomandat ratingul de ţară şi perspectiva stabilă a României, după ce în luna martie o altă agenţie de prestigiu - Standard & Poor's - a luat o decizie similară. Sunt confirmări importante în efortul guvernului de asigurare a stabilităţii macroeconomice, cu impact asupra creşterii nivelului de încredere a investitorilor în economia României şi competitivităţii firmelor cu capital românesc”, a mai declarat primul ministru.

Informaţiile premierului Dăncilă completează datele făcute publice recent de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP), care menţine la 5,5% estimarea privind creşterea economică din acest an şi majorează valoarea Produsului Intern Brut (PIB) de la 1.022 la 1.031 miliarde de lei. CNSP estimează că avansul PIB va fi 5,7% în 2020. Estimările referitoare la avansul consumului au fost menţinute la 5,9% în 2019, 5,7% în 2020, în timp ce pentru 2021 se estimează o creştere de 4,9% şi 4,8% în 2022. Câştigul salarial mediu net lunar este prognozat la 3.085 lei/lună în 2019, 3.316 lei în 2020, 3.558 lei în 2021 şi 3.811 lei în 2022.

×
Subiecte în articol: Viorica Dăncilă