x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Datoria externă a României EXPLODEAZĂ. A ajuns la peste 133,6 miliarde de euro

Datoria externă a României EXPLODEAZĂ. A ajuns la peste 133,6 miliarde de euro

15 Noi 2021   •   13:09
Datoria externă a României EXPLODEAZĂ. A ajuns la peste 133,6 miliarde de euro

Datoria externă a României a crescut cu 6,826 miliarde euro în primele 9 luni din acest an, transmite BNR.

Datoria externă pe termen lung se ridica la 97,814 miliarde euro în septembrie 2021 și reprezintă 73,2 % din totalul datoriei externe, cu 4,6% mai mare față de decembrie 2020.

Datoria externă pe termen scurt a ajuns la 35,819 miliarde euro și înseamnă 26,8% din totalul datoriei externe, cu 7,7% raportat la decembrie 2020.  

Contul curent al balanţei de plăţi a avut un deficit de 11,5 miliarde euro, față de 7,836 miliarde euro în perioada ianuarie - septembrie 2020. Balanţa bunurilor a avut deficit mai mare cu 2,719 miliarde euro, iar cea a veniturilor primare de 145 milioane euro. Balanța serviciilor a înregistrat excedent în scădere cu 418 milioane euro. Cea a veniturilor secundare a scăzut cu 382 milioane euro.

Investiţiile directe ale nerezidenţilor s-au ridicat la 5,279 miliarde euro, față de 1,677 miliarde euro în aceeași perioadă din 2020. Participațiile la capital, printre care și profitul reinvestit net estimat, au ajuns la un net de 4,383 miliarde euro. Creditele intragrup au ajuns la valoarea netă de 896 milioane euro.

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 17,1% în primele 9 luni din acest an, față de 20,7% în 2020. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri și servicii în septembrie 2021 a fost de 5,2 luni, față de 5,6 luni în decembrie 2020.

Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, a fost de 90,9%, raportat la 90,3% în decembrie 2020.

Mediafax

×
Subiecte în articol: datorie externa