x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie De 6 ani Săptămâna Financiară dă ora exactă în business!

De 6 ani Săptămâna Financiară dă ora exactă în business!

09 Mar 2011   •   21:14

Sub motto-ul “De şase ani dăm ora exactă în business”, Săptămâna Financiară aniversează joi, 10 martie, şase ani de la lansare şi trei ani de dominaţie autoritară a segmentului publicaţiilor economice. Cu acest prilej va avea loc şi ceremonia de decernare a premiilor MR. RON 2011, distincţiile consacrate ale presei de business.

Aniversarea SFIN marchează, din nou, o premieră pe piaţa media din România. După ce în 2009 volumul de vânzări al publicaţiei a depăşit volumul de vânzări însumat al celor trei concurenţi direcţi, ultimele date publicate de BRAT certifică, pentru ultimul trimestru al anului 2011, vânzări triple ale Săptămânii Financiare faţă de principalul concurent şi duble faţă de suma vânzărilor tuturor celor trei publicaţii economice de pe piaţă. Astfel, SFIN a înregistrat o medie de 46.000 exemplare plătite în perioada octombrie-decembrie 2010, cu un vârf de 50.000 exemplare în noiembrie.

“Liderul rămâne lider. Mai mult decât menţinerea primei poziţii pe segmentul business, Săptămâna Financiară a reuşit să crească spectaculos pe o piaţă care s-a contractat puternic. Este o o performanţă unică, realizată de o echipă de profesionişti, la rândul lor lideri pe domeniile pe care le gestionează”, a declarat Gabriela Vranceanu Firea, director general Săptămâna Financiară.

“Săptămâna Financiară este un brand multimedia, aflat în permanentă dezvoltare. La început a fost emisiunea de televiziune, apoi a urmat ziarul, iar acum lucrăm intens la dezvoltarea online, astfel încât, indiferent de mişcările care vor avea loc pe această piaţă, şi acum dar şi peste 5 ani să fim unul dintre cei mai importanţi furnizori de conţinut economic, financiar şi de business", a afirmat Radu Preda, director editorial Săptămâna Financiară.

În cei 6 ani de activitate, “Săptămâna Financiară” a publicat 297 de ediţii, peste 20.000 de articole, analize, comentarii, reportaje şi ştiri şi a găzduit mai bine de 150 de semnături în paginile sale, multe dintre ele aparţinând unor personalităţi din elita economică, socială şi politică a României. Numărul total al exemplarelor tipărite de “Săptămâna Financiară” de la primul număr şi până astăzi este de aproximativ 12 milioane, cu o medie de 2 milioane de exemplare tipărite

Premiile MR. RON 2011

Cu ocazia aniversării, Săptămâna Financiară va desemna laureaţii premiilor MR. RON 2011, distincţii consacrate ale presei economice. Acestea răsplătesc în fiecare an personalităţile din domeniul economic cu cele mai semnificative realizări, fie în beneficiul organizaţiilor în care activează, fie spre binele public.

Printre personalitatile recompensate cu aceste distincţii se număra Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naţionale, Mariana Gheorghe, CEO Petrom, Radu Graţian Gheţea, preşedinte CEC, Nicolae Danilă, fostul preşedinte executiv al Băncii Comerciale Române, Bogdan Aurescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

×
Subiecte în articol: mass-media