x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Der Spiegel: Grecia ar putea renunţa la euro

Der Spiegel: Grecia ar putea renunţa la euro

12 Sep 2011   •   08:12

Ministerul Finantelor din Germania studiaza posibilul impact al intrarii Greciei in incetare de plati, iar printre scenarii se numara si renuntarea la euro pentru a reintroduce drahma, potrivit publicatiei germane Der Spiegel.

Indiferent daca Grecia ramane sau nu in zona euro, Facilitatea de Stabilitate Financiara ar juca un rol important in administrarea unei situatii de incetare de plati, scrie Der Spiegel, citat de Mediafax.

Fondul ar trebui sa dispuna cat mai rapid de noile atributii decise in iulie de liderii UE, considera oficialii germani.

Un reprezentant al ministerului a refuzat sa comenteze informatiile aparute in Der Spiegel, dar a declarat ca Germania lucreaza la implementarea deciziilor luate in iulie.

Intr-un posibil efort de a creste presiunea asupra Atenei, mai multi politicieni importanti din coalitia aflata la guvernare in Germania au ridicat problema iesirii Greciei din zona euro, scenariu respins, insa, de cancelarul Angela Merkel.



×