x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ECONOMIC/Stirile zilei - 23 iunie 2004

ECONOMIC/Stirile zilei - 23 iunie 2004

23 Iun 2004   •   00:00

Lansare - BCR are depozit Maxicont

Banca Comerciala Romana a lansat un nou tip de cont de economisire in lei sau valuta - Maxicont. Pentru un sold cuprins intre 5 si 50 milioane de lei, depunatorii primesc o dobanda de 11% pe an, iar pentru un sold de peste 50 milioane de lei dobanda este de 13,5% pe an. In cazul unui depozit Maxicont in valuta, dobanda este de 1% pe an pentru dolari si de 1,25% pe an pentru euro. Retragerea de numerar se poate efectua in orice moment, cu conditia pastrarii soldului de minimum 5 milioane de lei sau 250 dolari sau euro. Depozitul poate fi alimentat oricand, cu cel putin 500.000 lei sau 50 dolari sau euro pentru economiile in valuta.

Telefonie - Noi licente de numerotatie

Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC) a acordat doua noi licente de numerotatie si a suplimentat numarul celor alocate in cazul a sase companii, informeaza un comunicat al institutiei. Astfel, companiile Orizont Group si DV Company au primit resurse de numerotatie pentru furnizarea de servicii de telefonie fixa, cartele preplatite, numere verzi, televotare, acces la retele de date si Internet, precum si servicii de transport. Totodata, ANRC a suplimentat licentele de numerotatie acordate companiilor World Telecom Network si Media Sat.

×
Subiecte în articol: economic