x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie ECONOMIC/Stirile zilei - 25 septembrie 2004

ECONOMIC/Stirile zilei - 25 septembrie 2004

25 Sep 2004   •   00:00
ACTIUNI PENTRU ACHIZITIA PETROM. Consiliul de supraveghere al OMV a decis majorarea capitalului companiei austriece prin emisiunea a cinci mili-oane de actiuni noi, o parte din fonduri urmand sa fie utilizate pentru finantarea preluarii Petrom, a declarat un oficial austriac, citat de Dow Jones Newswires. Avand in vedere cotatia de vineri a titlurilor OMV, Dow Jones a calculat ca valoarea emisiunii de actiuni este de 954,8 milioane de euro. Compania a obtinut anterior aprobarea actionarilor pentru a majora capitalul cu opt milioane de actiuni, pana in anul 2009. Data emisiunii nu a fost inca stabilita.

PROCEDURI SIMPLE DE INREGISTRARE. Autorizatia de functionare pentru comercianti va putea fi obtinuta in baza unei declaratii pe propria raspundere, prin care se confirma ca sunt indeplinite conditiile prevazute de legislatie pentru desfasurarea activitatii, prevede un act normativ analizat joi de Executiv. Secretarul General al Guvernului, Eugen Bejinariu, a precizat ieri ca se are in vedere simplificarea procedurilor de inregistrare in Registrul Comertului a persoanelor fizice, asociatiilor familiale si a persoanelor juridice, precum si de autorizare a functionarii firmelor.

×
Subiecte în articol: economic