21 octombrie 2004
Proiect - Cadastru pe Internet
Datele de cadastru si carte funciara ale proprietatilor din Romania vor putea fi obtinute, contra cost, din 2005, utilizand reteaua Internet, a declarat ieri Victor Grigorescu, director in Agentia Nationala de Cadastru si Publicitate Imobiliara (ANCPI). El a precizat ca ANCPI va finaliza anul viitor implementarea unui program informatic care sa asigure accesul public online la informatiile de cadastru si carte funciara, proiect realizat pana in prezent in proportie de 40%. In cadrul programului informatic, fiecare imobil va primi un numar de identificare, cu ajutorul caruia vor putea fi aflate un set de informatii, printre care proprietarul imobilului, suprafata si dimensiunile acestuia, precum si pozitionarea sa exacta.
Telefonie - Cereri pentru subventie
La 1 noiembrie 2004 expira termenul pana la care pot fi transmise cererile-tip pentru acordarea de subventii la telefonia fixa si facilitatile aplicabile in caz de neplata a facturii telefonice, aminteste Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii (ANRC). De aceste facilitati beneficiaza familiile care au un venit net mediu lunar, pe membru de familie, mai mic de 2.460.000 lei. Cererile trebuie transmise operatorului de telefonie fixa la care familia este abonata. (Cristian Ionita)
Succes - Investitie la Portile de Fier
Lucrarile de retehnologizare la cel de-al cincilea hidroagregat al Hidrocentralei Portile de Fier I s-au finalizat. "Apasand pe butonul de conectare, am aprins 1,2 milioane de becuri de 100 de wati", a declarat Dan Ioan Popescu, ministrul Economiei si Comertului. O data cu finalizarea retehnologizarii si a celui de-al saselea hidroagregat in 2005, puterea instalata la centrala Portile de Fier I va creste cu 116,4 MW. Valoarea investitiei de la Portile de Fier I se ridica la circa 135 de milioane de euro. (Florina Zainescu)Citește pe Antena3.ro