Comisia Europeana (CE) a fost de acord cu realocarea sumei de 360 milioane de euro de la alte programe operationale sectoriale pentru reabilitarea termica a cladirilor de locuit, suma fiind suficienta pentru reabilitarea a aproximativ 250.000 de apartamente, a declarat vineri, la Slatina, Elena Udrea, ministrul Dezvoltarii Regionale si Turismului.
Udrea a spus ca lucrarile de reabilitare ar putea sa inceapa in lunile mai-iunie 2012.
De asemenea, Comisia Europeana a fost de acord si cu construirea, in parteneriat public-privat, a locuintelor sociale pentru tineri.
Udrea a semnat vineri trei contracte de finantare pentru reabilitarea unor zone din municipiul Slatina, in valoare totala de aproape 24 de milioane de lei.
Proiectele vor fi finantate din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operational Regional si sunt parte componenta a Planului Integrat de Dezvoltare Urbana (PIDU) pentru orasul Slatina.