x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie FACIAS solicită Ministerului Agriculturii interzicerea substanţei glifosat

FACIAS solicită Ministerului Agriculturii interzicerea substanţei glifosat

03 Sep 2018   •   15:42
FACIAS solicită Ministerului Agriculturii interzicerea substanţei glifosat

Fundaţia pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului solicită Ministerului Agriculturii interzicerea utilizării produselor folosite în tratamentele chimice utilizate pe terenurile agricole, care au la bază substanţa activă glifosat, în speţă produsul Roundup.

În calitate de reprezentant activ al societăţii civile din România, vă supunem atenţiei, pericolul pe care îl reprezintă pentru România utilizarea glifosatului, substanţa de bază a Roundup, produs de firma Monsanto.

Această substanţă pune în pericol sănătatea populaţiei, conform informaţiilor apărute în spaţiul public, inclusiv în mass-media internaţională.

Conform acestor informaţii publice, unul dintre produsele companiei Monsanto, denumit “Roundup”, este cancerigen.

În plus, compania a fost nevoită să achite despăgubiri unui cetăţean american, în valoare de 289 de milioane de dolari. Pe lângă acest caz, alţi 5.000 de americani au formulat plângeri asemănătoare împotriva companiei.

Compania Monsanto este prezentă în România de peste 15 ani, iar conform informaţiilor apărute în spaţiul public, surse avizate din interiorul ministerului susţin că această companie a chimizat pământurile agricole din România la nivel industrial cu substanţe cancerigene.

Facem precizarea că în Uniunea Europeană perioada de aprobare a  substanţei “glifosat” a expirat în 2016, şi în acest context, Comisia Europeană a mandatat Agenţia Europenă pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), să reevalueze dosarul substanţei active, privind plasarea pe piaţă a produselor de protecţie a plantelor. Statul membru raportor pentru substanţa “glifosat” a fost Germania, acesta solicitând Comitetului pentru evaluarea riscului (RAC) din cadrul Agenţiei Europene a Chimicalelor (ECHA) studii privind carcinogenitatea glifosatului. Totodată, Franţa începe să elimine progresiv această substanţă din agricultură.

FACIAS menţionează că obligaţia Statului român este aceea de a proteja sănătatea populaţiei, astfel este necesar să ia toate măsurile pentru a interzice utilizarea acestor substanţe nocive în exploataţiile agricole.

×
Subiecte în articol: facias