x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Piata farma s-a majorat în ultimele 12 luni cu 16%, la 28 mld. lei

Piata farma s-a majorat în ultimele 12 luni cu 16%, la 28 mld. lei

de Redacția Jurnalul    |    13 Noi 2023   •   16:30
Piata farma s-a majorat în ultimele 12 luni cu 16%, la 28 mld. lei

Valoarea medicamentelor eliberate către pacienţi în România în perioada octombrie 2022 – septembrie 2023 a fost de 28,7 miliarde lei (5,8 miliarde euro) la preţ de distributie, cu 16% mai mult față de perioada similară anterioară, potrivit datelor Cegedim, citate de Ziarul Financiar.

Medicamentele pe bază de reţetă (Rx) din farmacii au atins 17,31 miliarde lei (+20,3%), produsele fără prescripţie medicală din farmacii au însumat 7,24 miliarde lei (+9,7%), iar segmentul de spital 4,14 miliarde lei (+10,7%).

Izolând impactul programelor cost-volum-rezultat (CVR) şi cost-volum (CV), valoarea medicamentelor Rx eliberate din farmaciile publice a crescut cu 19,3%, totalizând 14,5 miliarde lei (2,9 miliarde Euro).

În volum, piata de medicamente a fost de 718,9 milioane cutii, în creştere cu 1,8% față de consumul din perioada octombrie 2021 – septembrie 2022.

Numărul total de zile de tratament a crescut cu 3,7%.

Pentru medicamentele pe baza de prescriptie din retail şi spital, numărul de zile de tratament a crescut cu 5,5%, fără a lua în calcul medicamentele aferente programelor cost-volum-rezultat (CVR) şi cost-volum (CV).

Pe grupe terapeutice, în ultimele 12 luni, se evidenţiază creşteri în volum peste media pieţei de 1,8%, în cazul antineoplazicelor şi imunomodulatoarelor (+11,3%), al anti-infecţioaselor sistemice (+8,1%), al medicamentelor destinate sistemului cardiovascular (+6,0%) şi sistemului musculo-scheletic (2,4%).

Medicamentele destinate sistemului respirator (-3,8%), sistemului nervos (-2,1%), precum şi cele aferente sistemului digestiv şi metabolism (-0,2%) s-au situat sub media pieţei.

În valoare, au crescut peste media pieţei doar vânzările de antineoplazice şi imunomodulatoare (+27,2%).

Toate celelalte grupe terapeutice au avut creşteri semnificative, dar s-au situat sub media pieţei. Astfel anti-infecţioasele sistemice au crescut cu 8,3%, medicamentele destinate sistemului musculo-scheletic cu 11,8%, cele pentru afectiuni ale sistemului nervos cu 13,1%, sistemului respirator cu +13,2%, sistemului digestiv şi metabolism cu 13,9%, iar cele destinate sistemul cardiovascular cu 14,8%.

În ceea ce priveşte companiile active pe piată, componenţa top 3 din punct de vedere valoric nu se modifică faţă de trimestrul anterior. Astfel, pe primul loc se situează corporaţia Sanofi cu 1,34 mld. lei, urmată de Novartis (inclusiv Sandoz) cu 1,33 mld lei şi Sun Pharma (inclusiv Terapia) cu 1,32 mld. lei.

Topul primilor 10 jucători este completat de AstraZeneca (1.251,0mil. lei), Zentiva (inclusiv Labormed şi Alvogen) cu 1,18 mld. lei, Pfizer cu 1,06 mld.lei, Servier (inclusiv Egis) cu 1,04 mld. lei, Johnson&Jonhnson cu 1 mld lei, Hoffmann La Roche (818 mil. lei) şi Viatris (754,8 mil. lei).

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: farma piata