x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fermierii nu cer bani

Fermierii nu cer bani

de Diana Rucinschi    |    07 Iun 2008   •   00:00
Fermierii nu cer bani

Situaţia cererilor de subvenţii pentru zootehnie pentru 2008 este destul de proastă. La bovine au fost depuse mai puţin de jumătate din cifrele anului precedent, iar la ovine şi caprine, aproximativ o şesime din cererile lui 2007.

Situaţia cererilor de subvenţii pentru zootehnie pentru 2008 este destul de proastă. La bovine au fost depuse mai puţin de jumătate din cifrele anului precedent, iar la ovine şi caprine, aproximativ o şesime din cererile lui 2007.


Doar 95.126 de cereri pentru prima de exploataţie de bovine au fost depuse pînă la 6 iunie la centrele judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA). O cifră foarte mică în comparaţie cu bilanţul anului trecut. Astfel, în anul 2007 au fost depuse 215.964 de dosare pentru 1,1 mi­lioane de bovine, din care, în urma verificărilor, au fost autorizate şi plătite 193.386 de cereri, în va­loare de aproape 500 de milioane de lei. La ovine şi caprine, situaţia este şi mai neagră. Astfel, pînă în prezent au fost depuse 5.717 dosare pentru 850.801 capete, în comparaţie cu 2007, cînd erau înaintate 35.313 cereri pentru 4.880.803 animale.


POSIBILA PRELUNGIRE. Cu toate că directorii sucursalelor APIA susţin că unul dintre mo­tivele întîrzierilor este efectuarea pînă la 9 iunie a plăţilor pentru teren pe 2007 şi că situaţia se va remedia după acea dată, la centru se iau în calcul o serie de modi­ficări.

Astfel, termenul-limită de depunere a cererilor este 15 iunie, dar pe fondul interesului redus manifestat de fermieri, autorităţile se gîndesc serios să-l prelungească şi să facă o serie de schimbări de fond. “Nu sîntem fericiţi cu această situaţie. Există posibilitatea să fie modificat cadrul legislativ în ceea ce priveşte prelungirea termenului de depunere, dar şi a condiţiilor pentru exploataţiile de bovine. Avem semnale că o serie de crescători şi-au vîndut animalele după primirea subvenţiei din 2007, şi cu toate acestea vor primi prima pe exploataţie încă doi ani, iar cei care şi-au înregistrat exploataţiile de bovine după 31 ianuarie 2008 nu primesc”, ne-a declarat Dan Gherghelaş, directorul general al APIA. Ministrul Agriculturii, Dacian Cioloş, susţine că nu se ştie pînă cînd va fi prelungit termenul, dar că decizia va trebui calculată foarte bine, deoarece va conduce la întîrzierea efectuării plăţilor.

 

Condiţiile pentru subvenţii

De subvenţia de bovine beneficiază exploataţiile care au pri­mit şi în 2007, dar şi crescătorii care şi-au înfiinţat exploataţii în perioada 1 februarie 2007-31 ia­nuarie 2008, care îndeplinesc cumulativ mai multe condiţii. Exploataţia trebuie să aibă cel puţin trei bovine, în vîrstă de minimum şase luni, să fie înre­gistrată în registrul naţional şi să nu aibă datorii la bugetul de stat şi local. În plus, producătorii trebuie să deţină un efectiv de animale pentru care nu s-a solicitat subvenţie în 2007.

×
Subiecte în articol: economic bovine