FMI va elibera următoarele două tranşe în valoare de 2,3 miliarde de euro, chiar dacă ţinta de inflaţie din 2009 a fost depăşită. Rămâne de văzut dacă Fondul va mai accepta ca jumătate din bani să fie utilizaţi pentru finanţarea deficitului bugetar.
"Suntem în discuţii în ceea ce priveşte condiţiile pentru eliberarea tranşelor, de aceea este prematur să vorbim, dar am motive să cred că programul va continua. Ţinta de inflaţie a fost ratată, dar cu un nivel foarte mic", a declarat Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI. Rata anuală a inflaţiei s-a plasat anul trecut la 4,74%, deşi banca centrală a stabilit o ţintă de 3,5%, cu un interval de variaţie de plus-minus un punct procentual.
Acum, autorităţile române discută cu misiunea FMI posibilitatea unei revizii a acordului, prin includerea de noi măsuri în programul de asistenţă financiară. "E vorba de alte măsuri decât cele existente în acordul parafat deja. E vorba de o revizie a acordului", a declarat ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu. Acesta a refuzat să facă publice aceste măsuri pentru că "sunt în discuţii preliminare".
Tranşa în valoare de 2,3 miliarde de euro ar putea ajunge în România în cursul lunii februarie, iar Guvernul ar putea folosi o parte pentru a finanţa deficitul bugetar, a declarat Franks. "Urmează să discutăm problema împărţirii banilor în următoarele zile, deocamdată nu s-a luat încă o decizie cu privire la acest aspect", a spus Jeffrey Franks.
Pe de altă parte, reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a opinat în urmă cu două zile că înţelegerea temporară, potrivit căreia jumătate din tranşele de împrumut acordate de FMI trebuie să finanţeze deficitul bugetar, se va menţine pe toată durata acordului.
Însă, Jeffrey Franks a refuzat să precizeze dacă jumătate din suma de 2,3 miliarde de euro pe care FMI o va acorda României, în cazul în care evaluările performanţelor economice vor fi corespunzătoare, va merge numai la Banca Naţională sau dacă jumătate va fi alocată Ministerului de Finanţe şi doar jumătate Băncii Centrale.
CREŞTERE ECONOMICĂ
Economia României se va întoarce pe un trend pozitiv mult mai rapid şi mult mai puternic, o dată ce România va atinge stabilitate macroeconomică. "Rolul nostru, la FMI, este de a ajuta ţările să atingă o stabilitate macroeconomică şi să pregătească terenul pentru o creştere economică. Pe termen scurt, probabil, va fi o creştere mică în următoarele luni, însă avansul economic se va accelera către finele anului", a mai spus Franks.
Misiunea FMI se va încheia la 27 ianuarie, iar Board-ul se va întruni, probabil, în intervalul 16-20 februarie, potrivit unor declaraţii ale lui Mihai Tănăsescu. Conform uzanţelor în vigoare la FMI, dacă un raport de evaluare este finalizat şi aprobat, respectiva tranşă de împrumut este eliberată în 48 de ore. În aceste condiţii, dacă reuniunea Board-ului FMI va avea loc în perioada 16-20 februarie, cele 2,3 miliarde de euro ar putea fi virate României în perioada 18-22 februarie.
Citește pe Antena3.ro