x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Fondurile de pensii private prosperă. Activele depășesc 56 miliarde de lei

Fondurile de pensii private prosperă. Activele depășesc 56 miliarde de lei

18 Aug 2019   •   16:00
Fondurile de pensii private prosperă. Activele depășesc 56 miliarde de lei
Sursa foto: ppart/Getty Images/iStockphoto

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de peste 56,7 miliarde de lei sfârșitul lunii iulie 2019, în creştere cu 27,8% faţă de nivelul existent în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF). Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 34,09 miliarde de lei, respectiv 60,06%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 11,537 miliarde de lei (20,32%). Obligaţiunile corporative se situează pe locul al treilea, cu 4,152 miliarde de lei, respectiv 7,31% din totalul activelor.

Valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul II era de 56,776 miliarde de lei la 31 iulie 2019, iar valoarea activului net era de 56,764 miliarde de lei.
Fondurile de pensii private obligatorii au 7,354 milioane de participanţi, iar de la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 7,225 milioane de participanţi. În luna mai 2019, au fost virate contribuţii pentru 3,920 milioane de participanţi, iar pentru alte 3,413 milioane de persoane nu au fost virate contribuţii. 

Pe pilonul II sunt active mai multe fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

AGERPRES

 

×
Subiecte în articol: fonduri de pensii