x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ford şi Renault vor ajutor de stat

Ford şi Renault vor ajutor de stat

de Elena Stan    |    15 Dec 2008   •   00:00
Ford şi Renault vor ajutor de stat
Sursa foto: Bogdan Cristinel/

Constructorii auto Ford şi Renault au cerut sprijin din partea statului român pentru a depăşi criza economică. Eşecul industriei auto americane are  repercusiuni tot mai grave asupra filialelor din Europa.



Ford şi Renault cer garanţii de stat din partea României pentru credite asigurate de Banca Europeană de Investiţii (BEI) în valoare de 500 de milioane de euro. Companiile auto apelează la această metodă deoarece, în această perioadă, sunt afectate de scăderea semnificativă a vânzărilor, pe fondul crizei financiare mondiale. Constructorii auto Ford şi Renault au cerut sprijin din partea statului român, sub forma unor garanţii de stat pentru finanţări BEI de 400 de milioane de euro, respectiv 100 de milioane de euro, potrivit unor surse guvernamentale. Şi Christian Esteve, directorul general al regiunii Euromed a grupului Renault a discutat cu preşedintele Traian Băsescu despre conti­nuarea proiectului de la Titu (n.r. – viitorul centru tehnologic Renault) şi situaţia sub-furnizorilor din România.

OLTCHIM
Într-o situaţie critică se află şi combinatul chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea, care a solicitat ajutor din partea statului. Deşi urma să fie scos la vânzare, Executivul a decis amânarea privatizării combinatului până când piaţa va asigura condiţiile necesare.

Combinatul Oltchim ar putea beneficia, în contextul crizei, de un plan de susţinere elaborat de acţionarul majoritar, respectiv Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care include şi contractarea unui credit din partea instituţiei. "Oltchim este o altă societate care se confruntă cu dificultăţi.

În acest moment punem procesul de privatizare în stand by. Vom găsi prin alte modalităţi, inclusiv prin solicitarea pe schema ajutorului de stat adresat Comisiei Europene, moda­lităţile de sprijinire a Oltchim-ului pentru a-şi putea continua funcţionarea şi asigurarea celor care lucrează în această industrie", declara premierul Călin Popescu Tăriceanu, în noiembrie.

EFECTE ÎN EUROPA
Uniunea Europeană ar putea ajuta cu bani Statele Unite ale Americii pentru a preveni un colaps al giganţilor auto americani. Eşecul industriei auto americane ar  avea urmări serioase asupra filialelor din Europa.

"Uniunea Europeană (UE) poate ajuta Statele Unite în eforturile depuse pentru prevenirea unui colaps al industriei auto, atâta timp cât ajutoarele financiare nu ar da un avantaj competitiv şi comercial celor trei producători. Nu putem avea nici un interes în a asista la prăbuşirea industriei auto americane", a spus vicepreşedintele Comisiei Europene, Gunter Verheugen, după discuţii cu oficialii americani.

Falimentul marilor constructori de automobile pune în pericol locurile de muncă a 2,2 milioane de angajaţi, direcţi sau indirecţi. General Motors, Chrysler şi Ford Motor Co au solicitat ajutor guvernamental de 34 de miliarde de dolari, însă planul nu a fost aprobat. Vineri, oficalii americani au stabilit că vor acorda un ajutor de urgenţă pentru salvarea industriei auto, însă nu au precizat suma.

×
Subiecte în articol: economic auto