x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie G20 - Resurse duble pentru FMI

G20 - Resurse duble pentru FMI

de Florina Zainescu    |    16 Mar 2009   •   00:00

Miniştrii de finanţe şi şefii băncilor centrale ai ţărilor membre G20 s-au pus de acord sâmbătă pentru dublarea sau chiar triplarea resurselor Fondului Monetar Internaţional (FMI), în faţa unei crize economice care se extinde la toată planeta.



"Am convenit asupra nevoii urgente de a mări în mod semnificativ resursele FMI", arată comunicatul publicat la sfârşitul reuniunii ce a avut loc la Horsham, la sud de Londra. Acest angajament, care trebuie validat la summitul din 2 aprilie de la Londra de şefii de stat şi de guvern ai G20, a făcut obiectul unei unanimităţi rar întâlnită în cadrul acestui forum. Miniştrii de finanţe şi guvernatorii G20 nu au decis însă dacă va fi vorba de o dublare a resurselor FMI sau de o triplare a acestora. Prima variantă pare în prezent sigură: "Previziunea mea a fost că trebuie să ne dublăm resursele. Este obiectivul care a fost acceptat astăzi (sâmbătă – n.red.) de toată lumea. Este posibil însă să se meargă mai departe de atât", a declarat dorectorul general al FMI, francezul Dominique Strauss-Kahn.

Această problemă urmează să fie tranşată de şefii de stat şi de guvern G20 la summitul din 2 aprilie.
Pentru moment, resursele FMI sunt de ordinul a 200-250 de miliarde de dolari. Europenii ar vrea dublarea sumei, la 500 de miliarde, aşa cum a cerut şi FMI. Americanii ar dori însă triplarea sumei, pentru a o aduce în jurul a 750 de miliarde de dolari. Deşi nu este clar pentru moment cu cât anume vor fi suplimentate resursele FMI, un lucru este unanim acceptat: instituţia are nevoie să fie consolidată pentru a face faţă recesiunii feroce care afectează planeta. Criza, pornită de la sectorul financiar în ţările bogate, s-a propagat cu viteză în ţările emergente. Contractarea economiei nu iartă nici o regiune. "FMI seamănă puţin cu un medic. În perioadă de linişte, este acolo pentru a asigura mentenanţa, în caz de epidemie, este pe front", a rezumat Strauss-Kahn. Acesta se aşteaptă la o agravare a situaţiei, adică la o contractare a economiei mondiale anul acesta. Preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick, prezent şi el la reuniunea G20, declarase săptămâna aceasta că se teme de o scădere cu 1-2% a Produsului Intern Brut mondial anul acesta, ceea ce nu s-a mai întâmplat în ultimii 60 de ani.

×
Subiecte în articol: economic