Patru din cele mai importante companii producatoare de cafea au cazut de acord sa lupte pentru imbunatatirea conditiilor de munca in tarile in dezvoltare din care isi obtin materia prima.
ANDREI IONESCU
PREVENIRE. Intelegerea dintre Nestle, Tschibo, Sara Lee si Kraft incearca oprirea exploatarii muncii copiilor si a celei fortate, precum si prevenirea folosirii pesticidelor periculoase in tarile in dezvoltare, in special in Brazilia, Vietnam, Kenya, Columbia si Indonezia. Companiile s-au angajat sa "intensifice relatiile de afaceri cu producatorii de cafea de calitate superioara si sa ofere preturi diferentiate in functie de calitate". Termenii acordului au fost stabiliti in urma cu un an si jumatate de companii in colaborare cu asociatia industriei cafelei din Germania (DKV), ca raspuns la plangerile care reclamau exploatarea fortei de munca ieftina in conditii de lucru precare, in timp ce pe piata exista un excedent de cafea.
SCUMPIRE.Presedintele executiv al Federatiei Europene a Cafelei, Roland Vaessen, a afirmat ca acordul va duce la o scumpire a pretului de comercializare a cafelei, dar nu a precizat in ce masura. Pretul cafelei este apropiat de nivelul anului 2002, cand a atins cea mai redusa cotatie din ultimii 30 de ani. Analistii au salutat implicarea marilor companii in ameliorarea conditiilor de munca, dar apreciaza ca singurul mod in care se poate majora pretul cafelei este reducerea cantitatilor recoltate.Citește pe Antena3.ro