x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Impozitul pe mai multe clădiri, eliminat

Impozitul pe mai multe clădiri, eliminat

27 Iul 2014   •   20:06
Impozitul pe mai multe clădiri, eliminat
Sursa foto: Thinkstock
Persoanele care deţin mai multe clădiri în afara celei de domiciliu nu vor mai fi impozitate suplimentar din 2015
De anul viitor, persoanele care deţin mai multe proprietăţi în afara celei de domiciliu nu vor mai fi impozitate suplimentar, conform sistemului aplicat în ultimii ani, această impunere urmând să fie eliminată prin noul Cod Fiscal. În prezent, persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri plătesc un impozit majorat cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu, cu 150% pentru a doua clădire şi cu 300% pentru a treia clădire şi următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu. Conform hotnews.ro, ultima formă a proiectului noului Cod Fiscal, redactată după retragerea documentului de pe site-ul Ministerului Finanţelor,  această impozitare suplimentară va fi eliminată. Renunţarea la impozitarea suplimentară în cazul persoanelor care deţin mai multe proprietăţi în afara celei de domiciliu este explicată de Guvern prin faptul că această măsură a fost considerată "inechitabilă" de către contribuabili şi a generat şi numeroase "probleme de administrare" la nivel local.

Impozitul pe clădiri, calculat diferit
De asemenea, Guvernul va schimba radical modul de calcul al impozitului pe clădirile firmelor, stabilit în prezent în funcţie de valoarea contabilă, şi va impune un mod de calcul bazat strict pe valoarea clădirii rezultată dintr-un raport de evaluare, similară valorii de piaţă. În prezent, pentru persoanele juridice, impozitul pe clădiri este calculat prin raportare la valoarea de inventar a imobilului respectiv, reprezentând valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului. În ultima formă a proiectului noului Cod Fiscal, Guvernul vrea să schimbe criteriul de raportare şi să ia în calcul doar  valoarea de piaţă a cladirii. Argumentul Guvenului este că, în prezent, valoarea impozabilă a clădirilor persoanelor juridice este cea inregistrată în contabilitatea acestora, însa aceasta poate fi substanţial diferită de valoarea reală a clădirii, în funcţie de metoda contabilă folosită. "Pentru a avea o abordare unitară, se renunţă la calcularea impozitului bazat pe valoarea contabila şi se va lua în considerare valoarea clădirii rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat", se arată în document.

Cote stabilite de consiliile locale
Pentru clădirile rezidenţiale aflate în proprietatea firmelor, impozitul pe clădiri va reprezenta 0,1% din valoarea impozabilă a clădirii, iar pentru clădirile nerezidenţiale impozitul va fi cuprins între 0,25% - 1,50% din valoarea impozabilă a clădirii, calculata însă după noul criteriu.
Dacă valoarea impozabilă a clădirilor nu a fost actualizată în ultimii trei ani anteriori anului fiscal de referinţă, pe baza unui raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat, cu excepţia clădirilor care aparţin persoanelor faţă de care a fost pronunţata o hotărâre definitivă de declanşare a falimentului, cota de impozit va fi cuprinsă între 5% - 10% din valoarea impozabilă. Cota exactă a impozitului este stabilită de consiliul local. În cazul clădirilor cu destinaţie mixtă, când valorile suprafeţelor folosite în scop rezidenţial şi cele folosite în scop nerezidenţial nu pot fi evidenţiate distinct, atunci valoarea acestora va fi determinată proporţional cu ponderea suprafeţelor ocupate în scop rezidenţial, respectiv nerezidenţial din suprafata totală a clădirii.

×