Un numar de 82 de spitale, corpuri de pompieri, sedii de primarii si alte obiective publice vor fi consolidate pentru a rezista la cutremure.
IOHANNA ONACA PURDEA
|
MAI SIGUR. Facultatea de Drept este una dintre cladirile care vor fi consolidate cu bani de la Banca Mondiala |
Romania este expusa mai mult in fata calamitatilor comparativ cu alte zone, iar Bucurestiul se numara printre primele zece capitale din lume cu un grad sporit de vulnerabilitate, a declarat ieri Gabriel Ionita, reprezentant al Bancii Mondiale in Romania. Pagubele produse de cutremure, inundatii si alte calamitati pe teritoriul tarii noastre se ridica, in medie, la circa 150 de milioane de euro pe an. "Numai pierderile provocate de seismul din 1977 s-au ridicat la peste 2,5 miliarde de dolari", a declarat Gabriel Ionita.
PREVENIRE. Calculele expertilor au demonstrat ca investitiile in prevenirea dezastrelor sunt mai mici fata de pagubele produse in urma acestora. "Un dolar investit in prevenirea riscurilor scuteste 7 dolari cheltuiti pentru combaterea efectelor unui dezastru", a declarat Ileana Tureanu, secretar de stat in cadrul Ministerului Transporturilor, Constructiilor si Turismului.
PROIECT. In cadrul strategiei de aparare impotriva calamitatilor, Guvernul a obtinut sprijinul Bancii Mondiale pentru finantarea "Proiectului de diminuare a riscurilor in cazul producerii calamitatilor naturale si pregatirea pentru situatii de urgenta". Costul total al proiectului este de 203,65 milioane de dolari si va fi finantat printr-un imprumut de 150 milioane USD de la BIRD, asistenta financiara nerambursabila prin Facilitatea Globala de Mediu (FGM) de 7 milioane de dolari si fonduri de la bugetul de sta in valoare de 46,6 milioane USD.
OBIECTIVE. Proiectul are mai multe componente, printre care reducerea riscului seismic a infrastructurii prioritare din punct de vedere tehnic si social (spitale, cladiri de pompieri, primarii, scoli), reducerea riscului de inundatii si alunecari de
teren prin lucrari de indiguire si imbunatatirea barajelor mici si mari. Programul urmareste imbunatatirea capacitatii autoritatilor centrale si locale de a reactiona rapid in vederea refacerii zonelor afectate in urma calamitatilor.
PROIECTE
|
In cadrul proiectului se vor consolida peste 80 de cladiri publice de importanta vitala din toata zona seismica Vrancea si din Capitala, cu rol esential in raspunsul la situatii de urgenta. Printre acestea se numara spitale, universitati, corpuri de pompieri, sedii ale comandamentului de protectie civila, centre de plasament, primarii. Lucrarile de consolidare se vor derula pe o perioada de cinci ani, primul obiectiv unde va fi demarata consolidarea fiind cladirea Spitalului Clinic de Urgenta Militar Central. Acesta este primul proiect finantat de Banca Mondiala in Europa dedicat diminuarii riscurilor unor calamitati, alte trei proiecte fiind derulate in America de Sud si in Africa.
|