x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Info economic

Info economic

11 Ian 2008   •   00:00

PENSII. Aproape jumătate dintre români preferă societăţile de asigurări pentru a-şi face o pensie privată, arată un studiu comandat de Aviva &

PENSII. Aproape jumătate dintre români preferă societăţile de asigurări pentru a-şi face o pensie privată, arată un studiu comandat de Aviva şi realizat de compania GFK România, cu sprijinul Henley Centre Headlight Vision. Celelalte preferinţe ale românilor sunt băncile, firmele de brokeraj şi alte instituţii financiare. Potrivit aceleiaşi cercetări, 90% dintre români preferă întâlnirea directă cu un consultant atunci când cumpără servicii şi produse financiare, plasându-se pe locul al treilea între cele 20 de ţări care au fost incluse în sondaj. (Cătălin Pruteanu)

 

TERMEN. Persoanele care au obţinut în 2007 venituri din închirierea a mai mult de cinci locuinţe trebuie să declare câşti­gurile până la 15 ianuarie. Potrivit Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, din 2008, aceste activităţi trebuie să respecte procedura de declarare şi stabilire a impozitului pe venituri din activităţi independente. Dacă la finele lui 2008 contribuabilii nu mai au în derulare peste cinci contracte, sumele obţinute se vor declara conform regulilor pentru categoria venituri din cedarea folosinţei bunurilor.

 

TRENURILE ZĂPEZII. În week-end, CFR Călători suplimentează cu vagoane trenurile care circulă spre şi dinspre staţiunile de pe Valea Prahovei. Măsura a fost luată pentru adaptarea capacităţii de transport la traficul de călători. Înainte de efectuarea călătoriei, pasagerii sunt rugaţi să solicite informaţii suplimentare la staţiile şi agenţiile CFR din Bucureşti şi din ţară sau la:

telefon 9521, e-mail  marketing.calatori@cfr.ro, http://www.cfr.ro/calatori/.

 

SCHIMBARE. Siegfred Gugu şi Gerald Kappes au fost numiţi de OMV în Directoratul Petrom, după retragerea directorului general adjunct Werner Schinhan şi a directorului diviziei de explorare şi producţie Werner Ladwein. Aceştia s-au pensionat, iar atribuţiile lor au fost împărţite între cei şapte membri ai Directoratului. Gugu va fi responsabil de divizia de explorare şi produc­ţie, iar Kappes, de diviziile de gaze, energie şi produse chimice.

 

PIERDERI. Reprezentanţii companiei aeriene low-cost Wizz Air au dat vina pe condiţiile me­teo pentru întârzierile, anulările sau devierile curselor înregistrate în ultimele săptămâni. Pasagerii ale căror curse se anulează îşi pot recupera banii pe bilet sau se pot reprograma la o altă cursă a companiei. În ultima perioadă au fost anulate patru curse, fiecare având câte 160 de pasageri, pentru care compania a înregistrat pierderi de aproape 200.000 de euro. Reprezentanţii companiei nu au dat publicităţii informaţii despre câte persoane au depus cerere pentru returnarea banilor. (Elena Stan)

 

×
Subiecte în articol: economic