ECONOMIC
Investitiile straine vor ajunge in 2004 la un nivel-record.
Anul acesta, investitiile straine vor ajunge la un nivel-record de peste 2 miliarde de euro, in crestere cu 25% fata de anul trecut.
ADRIAN MIHAI
|
PROGNOZA. Alexandru Popa estimeaza ca in ultimele patru luni ale anului vor intra in tara 700 de milioane de euro |
Valoarea investitiilor straine directe in perioada ianuarie - august 2004 a fost de 1.399 milioane de euro, mai mare cu 43% fata de aceeasi perioada a anului trecut, conform datelor statistice provizorii oferite de BNR. Se observa o crestere accentuata a interesului investitorilor straini fata de ramurile industriale care pot oferi o dezvoltare accelerata, precum industria auto, a mobilei, a componentelor electronice si IT, serviciile si piata imobiliara.
GREENFIELD. Agentia Romana pentru Investitii Straine este implicata in prezent in 45 de proiecte ce cumuleaza 2,7 miliarde euro. Acestea se afla in diferite stadii, de la decizia asupra localizarii investitiei pana la finalizarea ei sau inceperea productiei. "Pana la sfarsitul acestui an, prin finalizarea proiectelor aflate in curs de implementare, se estimeaza crearea unui numar de 10.800 de noi locuri de munca", a declarat Alexandru Popa, presedintele ARIS. Investitiile sunt in majoritate de tip greenfield si au beneficiat de facilitatile legislative specifice, acordate investitorilor, precum si de localizarea in parcuri industriale din diferite zone ale tarii.
SUPERMARKETURI. La portofoliul de proiecte asistate de agentie s-au adaugat in lunile septembrie si octombrie compania Montupet din Franta, cu o investitie de 120 milioane euro, si Coficab Tunisia, cu 25 milioane euro, ambele investitii completand oferta din ce in ce mai variata a productiei romanesti de componente auto. In acelasi timp, compania Pirelli a anuntat demararea la Slatina a parteneriatului cu Continental in cadrul noii fabrici Cord Romania. Tot in aceasta perioada a fost anuntata intentia concernului german Tengelmann de a lansa un lant de 120 de supermarketuri in toate marile orase ale tarii, investitia ridicandu-se la 200 milioane de euro.