x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Iranul emite obligaţiuni de un miliard de euro pentru lucrările la un câmp de gaze

Iranul emite obligaţiuni de un miliard de euro pentru lucrările la un câmp de gaze

31 Mai 2009   •   00:00

Iranul intenţionează să finanţeze dezvoltarea unui câmp gazifer cu fondurile obţinute dintr-o emisiune de obligaţiuni cu valoare totală de un miliard de euro, a declarat ministrul iranian al petrolului, Gholamhossein Nozari, citat de Reuters. Este vorba de câmpul de la South Pars, unul dintre cele mai mari din lume.



Analiştii consideră că problemele de pe pieţele de credit vor face dificilă strângerea acestor fonduri. Iranul este îara cu a doua rezervă mondială de gaye după Rusia. Sancţiunile internaţionale referitoare la programul nuclear dezvoltat de acest sta au împiedicat realizarea unor proiecte de exploatare şi export în domeniul gazelor naturale.

Compania naţională de petrol a estimat că Iranul are nevoie de investiţii străine de 25-30 miliarde de dolari pe an pentru industria petrolului şi a gazelor naturale. Deşi sunt interesate să desfăşoare activităţi în Iran, grupurile energetice mari, precum Total şi Royal Dutch Shell au amânat sau au renunţat la proiectele iraniene. Alte companii interesate sunt cele ruse, Gazprom şi GazpromNeft numărându-se printre acestea.

×
Subiecte în articol: economic