x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Lege - Burse amenintate de concurenta

Lege - Burse amenintate de concurenta

de Adrian N. Ionescu    |    24 Ian 2007   •   00:00
Lege  -  Burse amenintate de concurenta

Actiunile, tranzactionate in afara pietei de capital. Actiunile companiilor romanesti ar putea fi tranzactionate in afara Bursei de Valori Bucuresti (BVB) sau chiar prin negocieri private, oriunde in Uniunea Europeana.

Operatiunea va fi posibila dupa intrarea in vigoare, in noiembrie anul acesta, a noii directive a Comisiei Europene privind pietele si instrumentele europene (MiFID). Directiva da posibilitatea tranzactionarii si a altor valori mobiliare europene in afara Burselor, cu conditia ca tranzactia sa fie raportata institutiei care centralizeaza datele despre instrumentele respective, potrivit lui Henri Bergström, vicepresedintele OMX, operatorul a sapte burse din tarile nordice si baltice.

"Aparitia platformelor multilaterate de tranzactionare (MTF), ca si posibilitatea tranzactiilor negociate privat ar putea lua, pentru inceput, circa 300 de milioane de euro anual din veniturile burselor", a spus Bergström ieri, invitat de BVB sa prezinte specialistilor romani directiva europeana. Cei care vor tranzactiona in afara burselor peste 30% din ordinele lor ar putea avea un profit mai mare cu peste un miliard de euro anual.

BURSE VULNERABILE. "Bursele a caror mare majoritate a veniturilor vine din tranzactionarea unui numar mic de companii sunt cu atat mai vulnerabile", potrivit opiniei specialistului de la OMX. Ar putea fi cazul BVB, ale carei tranzactii se concentreaza pe doua companii petroliere, trei banci, cele 5 SIF-uri si doar alti cativa emitenti de actiuni.

Aparitia platformelor alternative de tranzactionare este initiativa bancilor de investitii care considera ca tarifele platite burselor sunt prea mari. Citigroup, Credit Suisse, Deutsche Bank, Goldman Sachs, Merrill Lynch, Morgan Stanley si UBS intentioneaza sa creeze o astfel de platforma paneuropeana de tranzactionare a actiunilor, in incercarea de a concura cu bursele europene. Cele sapte mari banci intermediaza aproape 50% din tranzactiile derulate pe pietele europene de capital.

"BVB este in plin proces de analiza a reducerii comisioanelor percepute", a spus Stere Farmache, directorul general la Bursei. Din acest motiv, dar si pentru ca infiintarea unor platforme alternative de tranzactionare este totusi costisitoare, Bursa de la Bucuresti nu este atat de vulnerabila pe cat pare, potrivit lui Farmache.
PERICOLE
"Bursa de valori Bucuresti (BVB) este in plin proces de analiza a reducerii comisioanelor percepute, pentru a preveni efectele fenomenului de tranzactionare pe platforme alternative. Infiintarea acestora este totusi costisitoare, iar Bursa noastra nu este atat de vulnerabila pe cat pare"
  • Stere Farmache, directorul general al BVB
  • ×
    Subiecte în articol: economic