x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Lobby pentru OMV

Lobby pentru OMV

04 Mai 2004   •   00:00

Cancelarul austriac Wolfgang Schussel a facut ieri lobby pentru compania OMV aflata in competitie cu MOL si Occidental Oil pentru achizitionarea Petrom.

VALI BLANARU

Guvernul austriac „sprijina complet" participarea grupului OMV la privatizarea Petrom, avand in vedere importanta strategica si perspectivele pe termen lung ale acestui proiect, a declarat, ieri, cancelarul austriac Wolfgang Schussel, dupa intalnirea cu premierul Adrian Nastase. „Guvernul austriac sprijina complet participarea OMV la aceasta privatizare, pentru ca este vorba de un ordin de marime de cateva miliarde de euro, si de dimensiunile strategice, care pot deschide niste porti pentru viitor", a spus cancelarul austriac.

Proiecte comune

El a aratat ca OMV ar avea posiblitatea, dupa achizitionarea pachetului majoritar de actiuni la Petrom, sa se implice si in alte proiecte economice majore din regiune, precum cel privind transportul de gaze naturale din Marea Caspica spre Europa Centrala, tranzitand Romania si Turcia. „Speram ca oferta grupului austriac este cea mai buna si ca OMV va avea succes, dupa derularea procedurilor necesare intr-un mod transparent", a spus Schussel. El a adaugat ca prin eventuala achizitie a Petrom, OMV se va implica foarte puternic in actiunile de protectie a mediului. Trei companii - OMV Austria, MOL Ungaria si Occidental Petroleum SUA - au depus oferte finale pentru preluarea a 51% din actiunile Petrom, cel mai mare operator petrolier din Romania.

Privatiare transparenta

Premierul Adrian Nastase l-a asigurat pe cancelarul austriac ca oferta OMV pentru preluarea Petrom va fi analizata, ca si ofertele celorlalti competitori, cu maxima atentie, pe baza unor proceduri legale si transparente. Primul-ministru a aratat ca privatizarea Petrom este foarte importanta in ceea ce priveste forta Executivului de a continua reformele economice si privatizarile, care sunt absolut necesare. „In acest moment, negocierile continua, astfel incat, intr-un mod foarte transparent, respectand toate procedurile, sa putem avea cat mai curand un raspuns final", a mai spus seful Guvernului.

Trei companii - OMV Austria, MOL Ungaria si Occidental Petroleum SUA - au depus oferte finale pentru preluarea a 51% din actiunile Petrom, cel mai mare operator petrolier din Romania.
×
Subiecte în articol: economic petrom