x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Magazinul IKEA va fi deschis pînă în zori

Magazinul IKEA va fi deschis pînă în zori

de Daniela Ivan    |    20 Iun 2008   •   00:00

Astăzi, magazinul IKEA continuă tradiţia începută anul trecut, sărbătorind alături de toate magazinele IKEA din întreaga lume şi de poporul suedez, “Midsummer Day”

Astăzi, magazinul IKEA continuă tradiţia începută anul trecut, sărbătorind alături de toate magazinele IKEA din întreaga lume şi de poporul suedez, “Midsummer Day” – mijlocul verii sau ziua cea mai lungă a anului. Aşadar, în această nopate, vizitatorii pot face din nou cumpărături pînă la ora 3:00 dimineaţa. Potrivit vechilor tradiţii suedeze, miezul verii este perioada cea mai fertilă a anului şi trebuie sărbătorită cu dansuri, cîntece şi voie bună. De aceea, magazinul IKEA va rămîne deschis pînă în dimineaţa zilei de sîmbătă, pentru ca toţi cei care îşi doresc să poată să îl viziteze în căutarea ultimelor noutăţi şi să se bucure de petrecerea dată cu ocazia acestei sărbători. Cei care vor ajunge la magazinul IKEA din Zona Comercială Băneasa după ora 18:00 vor putea participa la ridicarea “stîlpului de flori”, moment simbolic prin care se dă startul sărbătorii de “Midsummer”.

×
Subiecte în articol: economic