x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Un mare producător de piese auto anunță restructurări masive

Un mare producător de piese auto anunță restructurări masive

de Redacția Jurnalul    |    13 Noi 2023   •   15:15
Un mare producător de piese auto anunță restructurări masive
Sursa foto: Hepta

Unul dintre cei mai mari producători europeni de piese auto va face restructurări de personal în perioada următoare. Compania activeează și pe piața din România.

Vor rămâne fără serviciu circa 5.500 de angajați, la nivel mondial, ceea ce reprezintă circa 3% din total. 

Producătorul german de componente auto Continental operează și în România, având peste 19.000 de salariați. 

Reducerea de personal ar putea începe de luni. Vor fi desființate mai mult de 1.000 de locuri de muncă în circa 30 de logații din Germania, majoritatea posturi administrative.

Un purtător de cuvânt al companiei cu sediul la Hanovra spune că sunt analizate  măsuri suplimentare pentru a îmbunătăţi competitivitatea ramurii sale auto.

"Aceasta include posibile schimbări în structurile administrative pentru a permite luarea unor decizii mai rapide şi mai agile în viitor şi pentru a uşura partea de costuri", a declarat purtătorul de cuvânt al Continental, Marc Siedler.

Continental îşi va informa angajaţii şi apoi publicul odată ce vor fi luate decizii concrete, a adăugat Siedler.

Investițiile companiei în România se ricivă la 600 de milioane de euro în fabrica de anvelope de la Timişoara, cu o producţie de peste 300 de mi­lioane de anvelope realizate în România.

Continental a fost primul mare nume internaţional care a deschi producție de anve­lope în România, pornind activitatea la Timişoara, înain­tea cproducătorilor Michelin la Floreşti și Pirelli la Slatina. 

Dacă în acei ani grupul german era cunoscut pentru anvelopele sale, în anii ce au urmat Continental a de­venit sinonim cu componentele electronice şi unele dintre cele mai avansate sisteme din lume proiectate şi produse la Timişoara sau Sibiu, potrivit zf.ro.

×
Subiecte în articol: piese auto restructurari continental