Preturile automobilelor noi au scazut anul trecut in Romania cu 2,3%, aproape de scaderea medie de 2,5% inregistrata la nivelul Uniunii Europene (UE).
In 24 de state membre preturile la automobile au scazut, in timp ce in trei tari au urcat, potrivit unui raport al Comisiei Europene. Astfel, pretul masinilor noi au inregistrat cresteri de 2,6% in Portugalia si de 0,2% in Italia si Malta.
Dintre statele in care preturile au evoluat negativ, 18 au avut scaderi mai mari decat Romania, iar cinci mai mici.
Preturile au coborat anul trecut in toate cele zece state care nu sunt parte a zonei euro. Cea mai mica scadere in aceste state a fost raportata in Suedia, respectiv 1,1%, urmata de Romania, cu 2,3%, si Danemarca, cu 3,6%.
Romania a avut a doua mare crestere din UE a preturilor nominale, scumpirea excluzand inflatia fiind de 4,7%, mai mica doar in Portugalia (6,2%). La nivelul spatiului comunitar, preturile nominale au urcat cu 0,3%. Inflatia din UE a fost de numai 2,8% in ianuarie, fata de 7% in Romania, potrivit datelor din raport. Preturile nominale au scazut in 13 state si au urcat in 14.
Cele mai mari scaderi nominale au avut loc in Slovacia (-14,2%) si Bulgaria (-9,2%). Pretul nominal platit de consumatori include reduceri, TVA si taxe de inmatriculare.