Situatia din Uniunea Europeana este "grava", iar "euro ar putea exploda", a declarat astazi ministrul francez pentru afaceri europene Jean Leonetti.
"Situatia este grava (...), euro ar putea exploda si Europa s-ar putea destrama, iar acest lucru ar putea fi o catastrofa nu doar pentru Europa, pentru Franta, ci pentru intreaga lume", a declarat ministrul la postul de televiziune Canal Plus, cu cateva ore inaintea deschiderii la Bruxelles a unui summit decisiv.
Jean Leonetti a criticat de asemenea agentiile de rating. "Ele ma irita putin. Se bazau pe standarde economice si financiare, iar in prezent au trecut la standarde politice. Nu este rolul agentiilor de notare sa faca politica, ci al populatiei si al reprezentantilor populatiei", a afirmat ministrul, potrivit AFP, citata de Agerpres.
Dupa ce a pus luni sub supraveghere aproape toate statele din zona euro, agentia americana Standard & Poor's a amenintat miercuri ca va retrograda ratingul bancilor europene si al UE. In acest context tensionat, alimentat de diviziunile intre statele membre si UE si atentionarile repetate ale agentiilor de rating, sefii de stat si de guvern din UE urmeaza sa se reuneasca, in aceasta seara, la Bruxelles, pentru un summit european. (V.M.)