Porsche se consideră şantajat, după ce Volkswagen i-a dat ultimatum până azi pentru realizarea fuziunii, potrivit ediţiei online a The Wall Street Journal.
Potrivit publicaţiei germane Der Spiegel, planul prevede ca Volkswagen să preia 49% din afacerea de maşini sport a Porsche, pentru 3-4 miliarde de euro. Grupul Porsche a acuzat Volkswagen şi landul Saxonia Inferioară, acţionarul-cheie al VW, de şantaj, după ce grupul auto i-a fixat un ultimatum până luni, 29 iunie, ca să accepte fuziunea.
"Nu vom accepta şantajul. Ultimatumurile nu-şi au locul în secolul al XXI-lea", se arată într-un comunicat semnat de Wolfgang Porsche.
Porsche este acţionarul majoritar al Volkswagen, la care deţine 51% din acţiuni, participaţie la care a ajuns îndatorându-se masiv, cu 9 miliarde de euro. Miza operaţiunii era atingerea unei participaţii de 75% din capitalul Volkswagen, ce ar fi permis Porsche să obţină acces la lichidităţile importante ale VW.
După debutul crizei financiare, Porsche nu a mai reuşit să-şi majoreze participaţia pentru a obţine controlul VW şi, în lipsă de alternative, a fost nevoit chiar să recurgă, la finalul lunii mai, la un împrumut de 700 milioane de euro de la Volkswagen.
Acum VW a ameninţat că ar putea să ceară ca Porsche să ramburseze în septembrie creditul de 700 milioane de euro pe care i l-a acordat în luna mai, dacă Porsche respinge oferta. Compania care ar rezulta în urma fuziunii ar fi deţinută în proporţie de 40% de familiile Porsche şi Piech, 20% din capital va aparţine landului Saxonia Inferioară, Qatarul va deţine 15%, iar un alt fond suveran - 5%.
Citește pe Antena3.ro