x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Noi maxime la petrol şi aur

Noi maxime la petrol şi aur

13 Mar 2008   •   00:00

Barilul de petrol a atins joi noi maxime istorice, de 111 de dolari pe Bursa de Mărfuri de la New York (Nymex), după ce tot în cursul aceleiaşi şedinţe stabilise un maxim de 110,70 dolari, mai mare decât cotaţia de miercuri



Barilul de petrol a atins joi noi maxime istorice, de 111 de dolari pe Bursa de Mărfuri de la New York (Nymex), după ce tot în cursul aceleiaşi şedinţe stabilise un maxim de 110,70 dolari, mai mare decât cotaţia de miercuri. Ţiţeiul Brent, extras din marea Nordului şi tranzacţionat la Londra a atins 106,8 dolari. De la începutul săptămânii, în fiecare zi preţul petrolului a stabilit noi maxime.
În acelaşi timp, dolarul american a ajuns şi el la minime istorice faţă de euro, antrenând tot mai mulţi investitori către bursele de mărfuri şi, deci, sporind presiunea pe cotaţia ţiţeiului. Joi, temerile legate de moneda americană, alimentate de incapacitatea de plată a unui fond deţinut de gigantul american Carlyle, au făcut ca un euro să fie cotat la 1,5625 dolari, nou record. 
De asemenea, moneda americană s-a depreciat şi faţă de yen, dolarul fiind cotat la 99,77 yeni pe unitate, cel mai scăzut nivel din 1995. Dolarul s-a depreciat faţă de yen cu 10% de la începutul acestui an.
Scăderea dolarului a dus şi la spargerea barierei de 1.000 de dolari pe uncia de aur, în creştere faţă de miercuri, când era cotat la 997,1 dolari pe uncie.
“Observăm dolarul, speculaţiile şi factorii geopolitici. Aceşti factori compensează indicatorii fundamentali de pe piaţă”, a afirmat Peter McGuire, director operaţional la Commodity Warrants Australia.




×
Subiecte în articol: economic