În timp ce prețurile la electricitate au fost compensate, cele de gaze naturale vor crește.
"ANRE, în cursul acestei săptămâni, în ședința de miercuri, a dezbătut în comitetul de reglementare ajustarea tarifelor de distribuție la energie electrică și gaze naturale, dar asta nu înseamnă că prețurile finale la consumatorii casnici și non-casnici se modifică.
Au fost aprobate noile tarife care într-adevăr au crescut, dar este doar o componentă a prețului cu o pondere relativ mică în acest moment.
În continuare există acele plafoane, care sunt stabilite în Ordonanța 27, pentru consumatorii care au dreptul la ele şi se aplică: 0,68 lei, 0,80 lei, 1 leu şi 1,30 lei la energie electrică şi, respectiv, la gaze naturale: 0,31 lei şi 0,37 lei pentru casnic și non-casnic", a explicat vicepreședintele ANRE, Zoltan Nagy-Bege.
Majorări de la 1 aprilie 2023
Aceste majorări de tarife la gaze vor fi aplicate de la 1 aprilie 2023.
"Ordonanța 27, care plafonează prețurile la energia electrică și gazele naturale, și a fost aprobată în martie anul trecut, conține o prevedere conform căreia, pentru o perioadă de un an, începând cu data de 1 aprilie 2022 și până la 31 martie 2023, aceste tarife au fost înghețate și, în această perioadă, nu s-au modificat.
Aceeași ordonanță de urgență obligă autoritatea să facă o ajustare a acestor tarife începând cu data de 1 aprilie 2023, deci intră în vigoare practic începând de mâine", a explicat vicepreședintele ANRE.
Asociația Energia Inteligentă a făcut o analiză potrivit căreia facturile la gaze vor fi mai mari. Consumatorii casnici vor plăti în plus cu circa 5%.