x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie O conductă de apă din Hunedoara face vâlvă pe internet. A fost reparată cu dopuri din lemn

O conductă de apă din Hunedoara face vâlvă pe internet. A fost reparată cu dopuri din lemn

10 Feb 2020   •   15:27
O conductă de apă din Hunedoara face vâlvă pe internet. A fost reparată cu dopuri din lemn
Sursa foto: cristi magurean/facebook

O conductă de aducţiune a apei spre oraşul Haţeg, reparată cu zeci de dopuri din lemn, a stârnit sute de comentarii şi câteva mii de distribuiri pe internet. După ce a fost fotografiată şi postată pe Facebook, operatorul regional de apă, SC Apa Prod SA, a recunoscut că ţeava este în administrarea sa.

În fotografie se observă cum, de-a lungul unui tronson de conductă, spărturile au fost astupate cu dopuri din lemn, iar în unele părţi, apa reuşeşte să iasă şi pe lângă aceste improvizaţii.

"Aştia nu cred că sunt conştienţi ce accidente se pot întâmpla dacă creşte puţin presiunea şi încep să zboare cepurile alea, ca gloanţele, din ţeavă", arată, în unul dintre comentarii, Dorin Marius Marişca.

După apariţia, în spaţiul public, a fotografiei în care este prezentată conducta de alimentare a oraşului Haţeg, conducerea companiei de apă a precizat, într-un comunicat de presă, că tronsonul are o lungime de 580 de metri şi că va fi înlocuit în perioada următoare. Valoarea lucrărilor este estimată la 145.000 de euro.

"Acea conductă este din anul 1978 şi face parte din aducţiunea Sântămăria Orlea- Haţeg. Tronsonul de conductă, pe o distanţă de 580 metri, urmează să fie înlocuit în perioada următoare. Acesta a fost prevăzut pentru înlocuire, iar, la momentul de faţă, suntem în situaţia de achiziţie a conductei şi materialelor necesare înlocuirii acestui tronson. Valoarea acestor lucrări este de aproximativ 145.000 euro", se menţionează în comunicatul postat pe pagina de Facebook a SC Apa Nova Prod SA Deva.

Potrivit companiei de apă, în programul de investiţii al societăţii, finanţat din fonduri europene, este cuprinsă înlocuirea întregii conducte de aducţiune de la Sântămăria Orlea până la rezervorul de înmagazinare al oraşului Haţeg, pe o lungime totală de 3,2 km.

Lucrările prevăzute în Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM) vor începe în al treilea trimestru al acestui an.

Operatorul regional de apă SC Apa Prod SA Deva este în subordinea Consiliului Judeţean Hunedoara.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: conducta apa hunedoara apa prod