Parlamentul European (PE) a aprobat miercuri, în cadrul sesiunii sale plenare de la Strasbourg, un ajutor de 8,2 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al UE pentru regiunea de nord-est a României, în urma inundaţiilor din vara anului 2018, informează un comunicat al legislativului comunitar.
În total, pachetul aprobat de PE totalizează 293,5 de milioane de euro de la Fondul de Solidaritate al UE (FSUE), iar celelalte beneficiare în afară de România sunt Italia şi Austria.
Italia primeşte cea mai mare parte din sumă, 277,2 de milioane de euro, pentru remedierea pagubelor provocate de ploi abundente, vânt puternic, inundaţii şi alunecări de teren, în toamna lui 2018, în timp ce Austria beneficiază de un ajutor de 8,1 milioane de euro drept asistenţă, ca urmare a unor fenomene meteorologice similare.
Proiectul de raport, pentru care raportor a fost eurodeputatul PPE român Siegfried Mureşan, a fost aprobat cu 645 de voturi „pentru”, 18 „împotrivă” şi 30 de abţineri, informează comunicatul citat.
Pe 3 septembrie, proiectul a primit şi avizul Comisiei Bugete a PE, cu 35 de voturi pentru, unul împotrivă şi trei abţineri, mai precizează documentul.
Raportul complementar ce aproba amendamentul la buget, al raportorului britanic John Howarth (S&D), a fost adoptat cu 649 voturi „pentru”, 19 „împotrivă” şi 30 de abţineri.