UPDATE 12:53 - Potrivit lui Remus Vulpescu, pana la data de astazi, orele 12:44, au fost depuse in cadrul procesului de privatizare a Oltchim urmatoarele oferte (in ordine cronologica):
1. PCC SE, actionar minoritar Oltchim (oferta depusa la 17 septembrie)
2. AISA Invest SA
3. SC Chimomplex SA (azi, la ora 11:56)
4. Oferta lui Dan Diaconescu (azi, la ora 12:10)
Propunerea lui Remus Vulpescu catre Comisia de privatizare a fost sa se ia in calcul toate ofertele depuse.
"Nu a fost reclamata lipsa unei oferte, a unui plic, nicio interventie fizica asupra plicurilor sigilate. Fata de aceasta imprejurare, vom trece la etapa urmatoare a procedurii de privatizare si anume deschiderea plicurilor continand documentele de participare la licitatie. Nu vom discuta despre ofertele de cumparare. Azi nu se va discuta despre pret. Toate discutiile cu caracter economic vor avea loc in urmatoarea sedinta, de maine (n.r. vineri), de la 12:00', a afirmat Remus Vulpescu.
UPDATE 12:34 - Remus Vulpescu, seful OPSPI, a declarat ca Dan Diaconescu a depus noua oferta la 12.04, in conditiile in care termenul limita de depunere a ofertelor a fost ora 12:00. Patronul televiziunii OTV spune insa ca oferta a fost depusa la 11:57. "Domnul Vulpescu mi-a intins o capcana", a afirmat Diaconescu, care a precizat ca Remus Vulpescu i-a spus ca pentru a dubla oferta trebuia mai intai sa retraga dosarul.
Diaconescu a acuzat personalul de la minister ca ar fi "complotat" pentru ca oferta sa sa nu mai fie luata in considerare, servindu-l cu cafele si tinandu-l de vorba pentru a nu mai putea dubla suma pe care urma sa o ofere.
....................
Presedintele PP-DD, Dan Diaconescu, a declarat, astazi, ca va dubla oferta pentru Oltchim si ca s-a asociat cu un investitor strategic strain. Oficiul Participatiilor Statului si Privatizarii in Industrie (OPSPI) a inregistrat trei oferte depuse pentru cumpararea Oltchim: cea a rusilor de la PCC, a lui Dan Diaconescu si a lui Stefan Vuza.
"Azi avem o surpriza placuta, dublam oferta noastra de acum cateva zile si am facut o noua descoperire in Oltchim, drept pentru care vom mai face o schimbare in oferta noastra. Va fi o schimbare majora, vor fi doua surprize", a spus Dan Diaconescu la Ministerul Economiei.
"Avem un mare investitor strategic care mi s-a alaturat in acest demers. Vom lua langa noi un colos mondial, un om care sa faca o investitie de doua miliarde de euro. Vreau sa-i fac premierului acest cadou. Mie imi place sa-i indeplinesc premierului orice vis, drept urmare am venit sa dublam oferta", a mai spus Dan Diaconescu.
Investitorii interesati de preluarea Oltchim Ramnicu-Valcea au mai putut depune ofertele pentru privatizarea combinatului pana astazi, la ora 12:00.
"Termenul de depunere a ofertelor se prelungeste pana joi, 20 septembrie la ora 12:00. Documentele de participare depuse raman valabile, iar cumparatorii dosarului de prezentare si ai caietelor de sarcini au dreptul sa retraga documentele depuse pana la data prezentei decizii, sa completeze si sau sa continue depunerea de documente pana la noul termen limita", a anuntat luni seful OPSPI, Remus Vulpescu.
Decizia presedintelui OPSPI privind amanarea termenului de depunere a ofertelor pentru privatizarea Oltchim tine cont de trei actiuni in instanta depuse de presedintele PP-DD, Dan Diaconescu. Diaconescu a depus in ultimele zile trei actiuni in anulare, una impotriva unei hotarari a adunarii generale a actionarilor Oltchim, celelalte vizand suspendarea si anularea procedurii de privatizare si a contractului de privatizare care ar urma sa fie incheiat.
De asemenea, seful OPSPI a anuntat luni ca societati care reprezinta Gazprom au solicitat amanarea cu doua saptamani a termenului-limita pentru depunerea ofertelor de privatizare la Oltchim pentru a analiza impactul litigiilor aparute in ultimele zile privind combinatul chimic.
Premierul Victor Ponta a declarat marti ca situatia Oltchim nu este una fericita, deoarece o oferta este "exotica", iar cei de la Chimcomplex sunt prea mici pentru a prelua combinatul.