x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Pensiile de lux ale magistraţilor s-au umflat cât patru „normale”

Pensiile de lux ale magistraţilor s-au umflat cât patru „normale”

de Adrian Stoica    |    16 Dec 2019   •   11:26
Pensiile de lux ale magistraţilor s-au umflat cât patru „normale”
Sursa foto: Wavebreakmedia/Getty Images/iStockphoto

În luna noiembrie au fost în plată 10.445 de pensii speciale, în creştere faţă de 1 ianuarie, când erau 9.293. Cei mai mulţi beneficiari ai acestor pensii sunt foştii judecători şi procurori, numărul lor fiind, luna trecută, 3.861, faţă de 3.653 la începutul anului. În cazul lor, pensia medie a ajuns la 18.668 de lei, înregistrându-se o creştere cu 933 de lei faţă de începutul anului.

 

Premierul Ludovic Orban a declarat joi, 12 decembrie, că PNL insistă ca pensiile speciale ale magistraţilor să fie eliminate şi ei să primească pensii în funcţie de contribuţii. „Decizia politică a Partidului Naţional Liberal este foarte clară, noi susţinem principiul contributivităţii ca principiul care trebuie să stea la baza calculului pensiilor şi susţinem ca sistem de pensii diferenţiat pensiile de serviciu ale cadrelor militare”, a afirmat premierul.

 

Un plus de 933/pensie pentru ei

Pensia medie a foştilor magistraţi a înregistrat anul acesta cel mai mare salt comparativ cu celelalte categorii de pensii speciale, în condiţiile în care unele dintre acestea au înregistrat şi reduceri. Astfel, dacă cea a magistraţilor a crescut cu 933 de lei, de la 17.735 lei în ianuarie, la 18.669 lei în noiembrie, pensia medie încasată de foştii diplomaţi a scăzut de la 5.559 lei la 5.550, cea a aviatorilor a crescut de la 10.844 lei la 10.910 lei, cea a funcţionarilor publici parlamentari a urcat de la 4.440 lei la 4.545 lei, În ceea ce priveşte pensia medie de serviciu a foştilor angajaţi ai Curţii de Conturi, aceasta a crescut de la 7.728 lei la 7.786 lei, iar cea a personalului auxiliar de specialitate din cadrul judecătoriilor şi parchetelor, de la 4.109 lei la 4.411 lei. Dacă este însă să facem referire la pensia medie din sistemul public de stat, aceasta a crescut de la 1.137 de lei, cât era în ianuarie, la 1.371 lei în noiembrie, adică de patru ori mai puţin decât cea de lux a foştilor magistraţi.

 

Un minus suplimentar de 852 lei/pensie pentru stat

Majorarea consistentă a pensiilor încasate de foştii judecători şi procurori a venit însă la pachet cu un efort financiar mai mare al statului. Dacă pentru fiecare pensie încasată în ianuarie de cei 3.653 de foşti magistraţi, contribuţia bugetului de stat a fost, în medie, de 16.511 lei, în noiembrie, pentru cei 3.861 de pensionari, statul a scos din vistierie 17.363 lei/pensie. Asta înseamnă că, la un calcul sumar, statul a plătit luna trecută 67 de milioane de lei pentru această categorie de pensionari.

 

 

48.869 de pensii medii a costat în noiembrie bugetul de stat acoperirea pensiilor de lux încasate de foştii judecători şi procurori

 

Pensiile speciale ale primarilor, la Curtea Constituţională

De la 1 ianuarie ar urma să intre în vigoare pensiile speciale ale primarilor, viceprimarilor, președinților și vicepreședinților de Consilii Județene. La finalul lunii august, Curtea Constituţională a fost sesizată în legătură cu Codul Administrativ, adoptat prin ordonanţă de urgenţă de către Guvernul Dăncilă, şi prin care s-au introdus aceste pensii. Sesizarea a fost formulată de Avocatul Poporului, iar primul termen de dezbatere a sesizării a fost stabilit pentru 21 ianuarie 2020.

×