x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Pierderi pentru bănci în trimestrul III mai mari decât pe tot anul 2010, de peste 200 milioane euro

Pierderi pentru bănci în trimestrul III mai mari decât pe tot anul 2010, de peste 200 milioane euro

de Mediafax    |    20 Noi 2011   •   14:03
Pierderi pentru bănci în trimestrul III mai mari decât pe tot anul 2010, de peste 200 milioane euro

Sistemul bancar a inregistrat o pierdere de 860 milioane lei (aproape 200 milioane euro) in trimestrul al treilea, dupa ce la semestru raportase un profit net de 94,5 milioane de lei, astfel ca la noua luni rezultatul negativ l-a depasit pe cel de pe intregul an 2010, potrivit unor surse bancare.

La finele lunii septembrie, pierderea cumulata a bancilor din sistemul bancar s-a ridicat la 765 milioane de lei (circa 176 milioane euro), cu 62% peste nivelul raportat in aceeasi perioada a anului trecut, de 474 milioane de lei.

Potrivit surselor, provizioanele bancilor au continuat trendul ascendent si au depasit pentru prima data suma de 30 miliarde de lei, pe fondul acumularii de noi credite neperformante. Doar in trimestrul trei, institutiile de credit au inregistrat provizioane suplimentare de 3 miliarde de lei.

Rezultatele tot mai slabe ale sistemului s-au reflectat mai ales in reteaua teritoriala, care a coborat cu 100 de unitati de la inceputul anului, de la 6.170 la 6.070 de sucursale si agentii, din care 40 au iesit din circuit in trimestrul al treilea.

La nivelul salariatilor ajustarea a fost mult mai putin abrupta, iesirile din sistem insumind 230 de angajati, de la 66.750 la 66.520 salariati.

In primele sase luni, profitul sistemului bancar a scazut la 94,5 milioane lei la finele lunii iunie, fata de 373 milioane lei in martie, pe fondul majorarii de aproape trei ori a pierderilor cumulate ale bancilor cu rezultate negative.

In aceasta perioada, 22 de institutii de credit au raportat un profit insumat de 1,076 miliarde lei, cu 56% mai mult decat a fost obtinut la finalul primului trimestru din acest an. Aproximativ doua treimi din profit a fost concentrat in patru mari banci.

In acelasi timp, 20 de banci au inregistrat pierderi totale de 982 de milioane lei, de aproape trei ori mai mari decat cele inregistrate in primul trimestru.

Sistemul bancar a incheiat anul trecut, pentru prima data din 1999, cu pierdere neta de 516 milioane lei (date rectificate), comparativ cu un castig net cumulat de 815 milioane lei in 2009, in conditiile in care 20 de banci au inregistrat profit, iar 22 de institutii de credit au avut rezultate negative.

×
Subiecte în articol: bănci pierderi credite neperformante