x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie POLITICI MONETARE / Banca Naţională reduce simbolic dobânda-cheie

POLITICI MONETARE / Banca Naţională reduce simbolic dobânda-cheie

de Daniela Ivan    |    05 Feb 2009   •   00:00
POLITICI MONETARE / Banca Naţională reduce simbolic dobânda-cheie

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a decis reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 10,00% pe an de la 10,25%, începând de astăzi.



Totodată, BNR a mai hotărât să menţină nivelul actual al ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit. Hotărârea este surprinzătoare, majoritatea analiştilor membri ai Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România se aştepta ca banca centrală să menţină rata dobânzii-cheie la 10,25%, însă să reducă rata rezervei minime obligatorii. Însă, decizia CA al BNR a fost exact inversă şi ar putea marca începutul unui nou ciclu de relaxare a politicii monetare, care nu a mai avut loc din iunie 2007. "Măsura are rol de semnal, însă cu o floare nu se face primăvara, pentru a vedea reduceri de dobânzi la bănci trebuie să avem reduceri succesive", a declarat Lucian Anghel (foto), economist-şef la Banca Comercială Română. El a adăugat că decizia BNR nu generează lichiditate pe piaţă şi că, atât timp cât va fi criză de lei, băncile nu vor putea să scadă dobânzile la depozite şi deci nici la credite. Analiştii consideră că BNR are nevoie de mai multe ancore de stabilitate. "Probabil că BNR vrea să fie sigură că fondurile pe care le va lua Ministerul de Finanţe pentru a finanţa deficitul bugetar (n.r. – prin emiterea de titluri de stat) se vor duce în investiţii şi nu în consum", a mai explicat Anghel. 

×
Subiecte în articol: economic