x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Porsche şi Wolswagen negociază fuziunea

Porsche şi Wolswagen negociază fuziunea

07 Mai 2009   •   00:00

Acţionarii care controlează grupul auto german Porsche Automobil Holding SE, familiile Piech şi Porsche, au anunţat că doresc să fuzioneze cu constructorul auto german Volkswagen, la care Porsche controlează deja 51 de procente din acţiuni, transmite AFP.



Membrii familiilor proprietare ale Porsche "s-au pronunţat miercuri în favoarea constituirii unui grup auto integrat", se arată într-un comunicat al grupului Porsche. "Sub o conducere unică, noua structură va regrupa zece mărci, care vor putea să-şi păstreze independenţa", se mai arată în comunicat.

În următoarele patru săptămâni un grup de lucru comun va fi însărcinat să pună la punct un proiect de structură financiară pentru noul ansamblu. Landul Saxonia Inferioară, care deţine o participaţie de control de 20 la sută din acţiunile Volkswagen, precum şi salariaţii vor fi implicaţi în aceste discuţii, precizează Porsche.

Familiile Piech şi Porsche s-au întâlnit miecuri la Salzburg (Austria) pentru a încerca să găsească modalităţile prin care pot fi combinate constructorul de autoturisme sport Porsche cu Volkswagen, cel mai mare constructor auto din Europa, şi să reducă datoriile de nouă miliarde de euro acumulate de Porsche.

Legăturile dintre Volkswagen şi Porsche datează de la crearea VW în anii 1930. Ferdinand Porsche, fondatorul Volkswagen şi cel care a proiectat celebrul VW Beetle, este bunicul lui Ferdinand Piech şi Wolfgang Porsche. Ferdinand Piech este preşedintele consiliului de administraţie de la Volkswagen iar Wolfgang Porsche este preşedintele consiliului de supervizare de la Porsche.

×
Subiecte în articol: economic porsche