Viitorul constructorilor auto este nesigur, deoarece vânzările de
autoturisme pe plan european au scăzut anul trecut cu 20%, iar anul
acesta, potrivit estimărilor, scăderea va fi tot de 20%.
Uniunea Europeană avertizează că unele companii europene din industria auto nu vor supravieţui anului critic 2009. "Unele companii europene din sectorul auto nu vor supravieţui unui an 2009 brutal", a declarat Guenter Verheugen, Comisarul european pentru Industrie. Măsurile luate de aceştia la finalul anului trecut s-au dovedit a fi insuficiente, în condiţiile în care piaţa auto continuă să scadă. Criza creditelor şi situaţia economiei mondiale au determinat consumatorii să nu mai facă achiziţii costisitoare. "Perspectiva asupra industriei este cel puţin brutală. Vânzările auto au scăzut dramatic, mai ales în ultimul trimestru din 2008, când acestea s-au redus cu peste 20%, şi aşteptăm o altă scădere, cu 20%, în 2009, ce va afecta milioane de angajaţi din industrie", a declarat Verheugen.
MINIME
Vânzările pe piaţa europeană au coborât cu 17,8% în decembrie, un maximum al ultimilor 15 ani, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA). Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) a anunţat ieri că va contribui la finanţarea producătorilor europeni de automobile, în condiţiile în care sectorul operaţiunilor de creditare ale băncilor comerciale este în continuare blocat. Decizia a fost luată în urma dezbaterilor din cadrul reuniunii de ieri de la Bruxelles a miniştrilor din cele 27 de state ale UE. Aceştia au analizat situaţia de criză din sectorul auto şi au căutat să găsească soluţii pentru depăşirea acesteia. Producătorii auto vor fi nevoiţi să închidă mai multe unităţi, să reducă drastic producţia şi numărul de angajaţi, să reducă preţul de vânzare al autoturismelor sau să mute producţia unde mâna de lucru este mai ieftină.
Unii dintre aceştia vor fi nevoiţi să ceară ajutor din partea statului sau să apeleze la credite bancare.
"Nu există garanţii că toţi marii producători auto europeni pot supravieţui crizei", a declarat Verheugen. Nicolas Sarkozy, preşedintele Franţei, a declarat că va acorda ajutoare substanţiale industriei auto. Miguel Sebastian Gascon, ministrul spaniol al Industriei, a sugerat că o posibilă soluţie a deblocării pieţei auto ar fi acordarea unor prime de casare, asemănătoare celei de la noi din ţară. În Franţa, constructorii auto beneficiază deja de mai multe măsuri de sprijin din partea guvernului, printr-un program constând în prime pentru cei care casează un autovehicul vechi înainte de a achiziţiona o maşină nouă. Executivul francez a oferit garanţii de un miliard de euro pentru diviziile financiare ale Peugeot, Citroen şi Renault. Constructorul nipon Toyota a decis să reducă producţia fabricilor din SUA, întrucât vânzările pe această piaţă s-au prăbuşit la minimul ultimilor 27 de ani, iar stocurile sunt suficiente pentru a acoperi cererea în următoarele 80-90 de zile, dublu, comparativ cu anul precedent. De asemenea, a anunţat că va opri activitatea în toate uzinele din Japonia timp de 11 zile în lunile februarie şi martie.
Honda este nevoită să reducă producţia cu 56.000 de unităţi, iar Nissan mută producţia unui model din clasa subcompactă din Japonia în Tailanda, pentru a beneficia de costuri de fabricare mai mici cu 30%. În Marea Britanie, producătorul de automobile de lux Jaguar Land Rover a cerut ajutor din partea guvernului, pentru a face faţă situaţiei de pe piaţă. Miguel Sebastian Gascon, ministrul spaniol al Industriei, a sugerat ca o posibilă soluţie a deblocării pieţei auto acordarea unei prime de casare, asemănătoare celei de la noi din ţară.
Citește pe Antena3.ro