Criza economică mondială a adus un concept interesant pe piaţa imobiliară românească, schimbarea apartamentului vechi cu unul nou contra unei diferenţe de bani.
Criza economică mondială a adus un concept interesant pe piaţa imobiliară românească, schimbarea apartamentului vechi cu unul nou contra unei diferenţe de bani.
Investitorii de cartiere rezidenţiale devin tot mai
inventivi pentru a reuşi să-şi vîndă locuinţele. După ce au redus suprafaţa
apartamentelor sau au venit cu oferte de vînzare "la roşu", cea mai
nouă propunere dă posibilitatea proprietarilor de apartamente vechi să le
schimbe cu unele noi contra unei diferenţe de bani pe care o vor plăti abia cînd
se mută în noua locuinţă. Oferta aparţine firmei care dezvoltă ansamblului Casablanca Residence, din
cartierul Titan din Capitală. Aici compania Ram Global Group construieşte şapte
clădiri de 18 etaje, totalizînd peste 1.200 de apartamente.
OFERTĂ. Cei
interesaţi pot achiziţiona un apartament nou fără să plătească avans, doar
garantînd cu apartamentul pe care deja îl au. Este vorba despre un credit
punte, oferit de finanţatorul proiectului Alpha Bank. La finalizarea construcţiei,
ipoteca se mută de pe apartamentul vechi pe cel nou, iar pînă atunci nu se plăteşte
nimic. "Această ofertă este gîndită pentru cei care au ajuns recent la un
nivel de stabilitate financiară şi nu au încă economii, dar au potenţial
financiar pentru a contracta un credit ipotecar. Creditul punte compensează
lipsa avansului", a declarat Cristina Cojocariu, reprezentantul Colliers.
PREŢ. Un
apartament cu o cameră care are o suprafaţă totală de 63,94 mp, din care
suprafaţă apartament 43,38 mp, costă 82.229 euro, preţ care include şi TVA. O
locuinţă mai mare de 88 mp, din care suprafaţa apartament 62 de mp, care are un
dormitor şi o terasă de 14 mp, costă 117.215 euro, preţ care include şi TVA. În
zonă, un apartament confort unu, cu două camere, se poate vinde acum între 85.000
şi 95.000 de euro. Deci, în acest moment, diferenţa între un apartament nou şi
unul vechi este de 25.000-30.000 de euro. Întrebarea este cît va mai lua un
proprietar pe un apartament vechi peste doi ani, cînd va fi finalizat cartierul
Casablanca? Analiştii imobiliari spun că preţurile locuinţelor vechi vor scădea,
însă refuză să avanseze un procent, deoarece, spun ei, fenomenul depinde de mai
mulţi factori: regulile de creditare impuse de BNR, nivelul salariilor, criza
mondială etc. Un lucru este cert, dacă preţurile vor scădea cu 25%, suma pe
care clienţii vor trebui să o achite ca diferenţă se va dubla.