x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie România ar putea să exploateze mai bine antreprenoriatul

România ar putea să exploateze mai bine antreprenoriatul

de Irina Crudu    |    19 Mar 2010   •   00:00

România ar putea să exploateze mai bine “spiritul de antreprenor al locuitorilor” pentru a avea rezultate economice mai bune, explică Wojciech Zajaczkowski, Ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti.

"Nu pot da sfaturi României pentru a îşi redresa economia. Măsurile diferă de la ţară la ţară. Însă populaţia din România este foarte similară cu cea poloneză. Şi românii şi polonezii au spirit de antreprenor iar acest lucru ar trebui exploatat mai bine", a explicat Zajaczkowski.

Polonia a avut, în 2009, o creştere economică de 1,7% şi cea mai bună economie din Europa Centrală, iar în ultimul trimestru al anului trecut Polonia a raportat o creştere a PIB-ului de 2,8%, cea mai mare din Uniunea Europeană. Ca şi comparaţie, în ultimul trimestru din 2009, România a înregistrat o scadere a PIB-ului de 6,9%, fiind "depăşită" doar de Lituania, cu o scădere de 13,2%.

"Exporturile nete au reprezentat cea mai mare contribuţie la creşterea economică pe care a raportat-o Polonia anul trecut. Totodată, reglementările făcute în domeniul bancar au dus la evitarea situaţiilor riscante şi la un mai bun control fiscal", a explicat Ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti. Potrivit acestuia, sectoarele dominante ale economiei poloneze, în 2009, au fost serviciile, 65%, industria, 32%, şi agricultura, 3%.

Pentru 2010, Polonia are un target de 3% creştere a PIB-ului şi o creştere de 2,6% a consumului individual. Totodată, Polonia are un plan de privatizare a companiilor de stat desfăşurat între 2008 şi 2011, adoptat în aprilie 2008 iar la sfârşitul lui 2010 veniturile din privatizare se vor ridica la 6,14 miliarde de euro.

România şi Lituania cel mai afectate de recesiune
Consiliul miniştrilor de Finanţe din statele membre UE a aprobat luna trecută prelungirea cu un an, până în 2012, a termenului acordat României pentru reducerea deficitului bugetar sub pragul reglementat european de 3% din PIB.

Oficialii au aprobat extinderea termenului de corectare a deficitului până în anul 2012 pentru România şi Lituania, apreciind că cele două state au fost afectate de recesiune mai sever decât se estima la stabilirea termenului anterior, respectiv anul 2011.

×
Subiecte în articol: redactie