România va notifica restructurarea sectorului energetic la Comisia Europeană la sfârşitul lunii iulie, potrivit lui Adriean Videanu, ministrul Economiei.
„Urmează ca România să facă o dezbatere publică pe acest subiect, între 15 iunie şi 15 iulie, apoi, la finalul lunii iulie, vom notifica oficial CE. După dezbaterea publică ar putea să apară modificări. Restructurarea va deveni efectivă spre sfârşitul acestui an" a spus Videanu.Ministrul a mai spus că nu va introduce în cele două companii pe care intenţionează să le formeze societăţi cu datorii. Videanu a rezolvat problema Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) prin acordarea unui ajutor de stat de 200 de milioane de lei către Regia Autonomă de Activităţi Nucleare (RAAN).
„Obligaţiile restante de plată ale RAAN şi ale SNLO datorate bugetului general consolidat al statului se compensează cu sumele pe care le are de încasat RAAN de la bugetul de stat", se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat de Ministerul Economiei, care controlează cele două companii.
Problema cea mai mare, este,însă, cu datoriile Companiei Naţionale a Huilei (CNH), care trebuie să vireze la bugetele statului 3,6 miliarde de lei, din care 2,6 miliarde de lei majorări şi penalităţi.
Intenţia de restructurare a sectorului de producţie a energiei vizează crearea a două companii naţionale, care să includă o serie de active ale companiilor de profil. Guvernul a anunţat că este luată în calcul şi includerea distribuitorului şi furnizorului de energie Electrica în cele două companii. Piebalgs a spus referitor la aceasta că ar fi bine ca CE să fie notificată. „În privinţa includerii Electrica în aceste companii, nu este nevoie să fie notificată CE, dar este mai bine, pentru a fi evitate probleme ulterioare", a spus Piebalgs, răspunzând unei întrebări.