x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Satul Francez se vinde pe bucati

Satul Francez se vinde pe bucati

11 Iun 2004   •   00:00

Satul Francez si Clubul Francez vor fi vandute bucata cu bucata, printr-o licitatie care va fi organizata de catre Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) in termen de o luna.



"Vom organiza o licitatie publica deschisa oricarui investitor. Pentru o maxima transparenta, licitatia va fi televizata, iar aceasta procedura de vanzare este, in fapt, o metoda de executare silita", a declarat agentiei Mediafax, presedintele AVAS, Mircea Ursache. El a mai precizat ca a optat pentru vanzarea bucata cu bucata a celor 69 de unitati locative din Satul Francez, pentru ca astfel pretul obtinut va fi mai ridicat decat in cazul organizarii unei licitatii pentru vanzarea "in bloc". "Interesul meu este sa scot un pret cat mai aproape de nivelul creantei", a spus Ursache. Cele doua active apartin World Trade Center, firma care are o rata a profitabilitatii, din activitatea de baza, de 34%. "La o societate cu astfel de performante, oricine este interesat sa cumpere creante, inclusiv actionarii", a adaugat Ursache. (Daniela Ivan)

×
Subiecte în articol: economic