x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Şomaj şi falimente noi din primăvară

Şomaj şi falimente noi din primăvară

de Daniela Ivan    |    17 Feb 2010   •   00:00
Şomaj şi falimente noi din primăvară
Sursa foto: /REUTERS

Momentul adevărului pentru firmele din construcţii va sosi spre sfârşitul lunii martie, începutul lui aprilie. Constructorii vor trage linie şi vor vedea câte firme au reuşit să prindă contracte şi câte sunt nevoite să-şi reducă activitatea sau, mai rău, să intre în insolvenţă.



Perspectivele nu sunt deloc îmbucurătoare. Peste 85% dintre angajaţi sunt acum în şomaj tehnic sau în concedii de odihnă şi aşteaptă să fie chemaţi la lucru din primăvară. Patronii sunt la birouri şi încearcă din răsputeri să facă rost de contracte. "Se fac oferte peste oferte, însă nu se încheie contracte. Există investitori care nu au finanţări, dar care încearcă să vadă cam la ce costuri ar putea să construiască acum. Se gândesc că poate reuşesc să ia bani de la bănci, însă deocamdată banii se lasă aşteptaţi", a declarat Adriana Iftime, director general Patronatul Societăţilor din Construcţii (PSC). Aceasta a mai adăugat că 2010 va fi un an foarte greu pentru constructori, pentru că nu există finanţări care să schimbe situaţia.

LIPSESC LUCRĂRILE
Numărul de lucrări este într-o continuă scădere pe fondul dispariţiei interesului investitorilor străini pentru construcţii în România. Lipsa banilor face ca nici statul să nu demareze proiecte finanţate de la buget. "După informaţiile noastre, proiectul de reabilitare termică va beneficia în 2010 de bani mai puţini de la buget, iar Prima Casă nu cred că va ajuta pe cineva, decât pe cei care vor reuşi să obţină bani şi să-şi ia locuinţă în blocurile vechi", a adăugat Iftime. Constructorii nu cred într-o revenire a pieţei în acest an şi se aşteaptă la un an mai greu decât cel care a trecut, când numărul de comenzi s-a redus cu peste 50% faţă de 2008.

PROBLEME PESTE PROBLEME

Statisticile arată că în acest moment există 350.000 de salariaţi care activează în domeniul construcţiilor, cu 60.000 mai puţini decât în urmă cu un an. Mulţi dintre ei nu ştiu dacă din primăvară îşi vor mai putea relua locul de muncă sau dacă nu vor fi nevoiţi să intre în şomaj. Numărul firmelor de construcţii care au intrat în faliment anul trecut este în jur de 20.000, însă constructorii spun că statisticile nu sunt chiar adevărate. "Probabil că este vorba doar despre vreo 10.000 de firme care activau în domeniu, pentru că mulţi din cei care şi-au înfiinţat firme au adăugat ca obiect de activitate construcţiile, dar aveau alte activităţi", a spus Adrian Florescu, director general ARACO. El a explicat că principalele motive care au condus la aceste falimente au fost neîncasarea creanţelor, subfinanţarea lucrărilor precum şi stoparea procesului de creditare din partea băncilor.

×
Subiecte în articol: economic